Local

A supravietuit dupã ce a fost lovit cu un ciocan în cap

Si-a lovit vecinul cu ciocanul în cap si va înfunda puscãria. E vorba de un bãrbat de 58 de ani din Pungesti, care s-a rãzbunat pe consãteanul sãu dupã o discutie în contradictoriu. Totul, pe fondul consumului excesiv de alcool.

Constantin Brumã, în vârstã de 29 de ani, din Pungesti, a supravietuit în mod miraculos dupã ce a primit o loviturã teribilã cu un ciocan, în frunte. Bãrbatul care i-a pus astfel viata în pericol, Dorin Savin, are 58 de ani si este din aceeasi localitate. La sfârsitul sãptãmânii trecute, agresorul a mers pe imasul satului unde avea priponit calul. A dus animalul acasã, iar apoi s-a îndreptat cãtre un magazin din apropiere, cu un ciocan în mânã. Aici, la o masã aflatã în fata magazinului se aflau tânãrul de 29 de ani si tatãl acestuia. Între cei doi a avut loc o discutie în contradictoriu, pe fondul unui conflict petrecut cu câteva zile în urmã între tânãr si fiul lui Savin, moment în care cel mai în vârstã l-a lovit cu un ciocan în zona capului pe Brumã. În apãrarea lui au intervenit tatãl si fratele acestuia, care se aflau în magazin. Cei trei bãrbati l-au îmbrâncit si lovit pe agresor. „Ulterior, victima s-a deplasat la locuinta unei rude care i-a acordat îngrijiri medicale, iar a doua zi a solicitat ambulanta fiind transportat la Spitalul Judetean de Urgentã Vaslui. Bãrbatul a fost diagnosticat cu <<traumatism cranio-cerebral si fracturã os frontal>>, fiind transportat la o unitate medicalã din municipiul Iasi pentru investigatii suplimentare. Din concluziile medico-legale provizorii a rezultat faptul cã lovitura primitã i-a pus acestuia viata în pericol”, a declarat Mihaela Straub, purtãtorul de cuvânt al IPJ Vaslui. Suspectul a fost retinut pentru o perioadã de 29 zile, iar în cursul zilei de ieri a fost prezentat în fata instantei de judecatã cu propunerea de arestare preventivã. Tribunalul Vaslui a emis pe numele lui mandat de arestare preventivã pentru sãvârsirea tentativei la infractiunea de omor calificat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button