Local

Băiețel de 2 ani din Negrești, mușcat de gât de un câine nervos!

CUMPĂNĂ… Un băiețel de 2 ani din Poiana, zona Negrești, a fost mușcat de un câine, chiar de gât! A avut zile și a scăpat cu bine!

ULUITOR… Un băiețel de doar 2 ani din localitatea Poiana, oraș Negrești, a ajuns în spital la Iași, după ce a trecut printr-un adevărat coșmar. Micuțul a vrut să se joace cu un cățel, dar, din păcate, acesta a avut un comportament ciudat, sărind la gâtul copilului și trântindu-l jos! A fost chemată Ambulanța, care a transportat copilul la Spitalul din Vaslui, unde i-au fost toaletate rănile, iar ulterior a fost trimis la Spitalul de copii „Sf. Maria” din Iași, deoarece micuțul avea nevoie de medici chirurgi pediatri. Diagnosticul cu care a ajuns la Iași a fost „plagă mușcată latero-cervicală stângă și o altă plagă subclaviculară dreaptă. „În prezent, copilul este internat tot la Iași, dar la Spitalul «Sfânta Parascheva», unde i se administrează vaccin antirabic, ser antirabic, imunoglobulină și antibioterapie în triplă asociere”, a declarat dr. Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași.

Conform celor spuse de medicii de pe ambulanță, copilul a fost mușcat de animal în zona gâtului, după care a fost târât cîțiva metri. Oamenii au reacționat rapid și au apelat la serviciul 112, pentru a solicita o ambulanță. Totul s-a întâmplat într-o fracțiune de secundă, când un câine agresiv din satul Poiana (Negrești) a sărit brusc la gâtul băiețelului de numai 2 ani. Micuțul a fost mușcat și târât pe jos de către cățel. Familia a apucat să sune rapid la ambulanță, iar băiatul a fost dus la Spitalul Negrești, iar de acolo la Spitalul Județean Vaslui. De acolo a fost transferat la Spitalul „Sfânta Maria” din Iași, unde a primit primele îngrijirile necesare. Copilul avea multiple plăgi la nivelul gâtului, piept, față, escoriații, vânătăi la nivelul corpului. „Este vorba de un băiețel în vârstă de 2 ani, din județul Vaslui, care pe data de 23 iunie, la orele 18:00, a fost mușcat de către un câine din sat. Cazul nu este însă foarte grav, copilul este mușcat la nivelul gâtului, rezultând mai multe plăgi laterocervical bilaterale, occipital drept și sub clavicular drept, la nivelul toracelui superior. Victima a fost târâtă de către câine, rezultând escoriații în regiunea orbitară dreaptă. O echimoză intensă și un edem important au umflat regiunea unde a suferit leziuni. A fost preluat de urgență de către ambulanță, a trecut pe la Spitalul Negrești și pe la cel din Vaslui și, în aceeași zi, ajunge la Spitalul «Sfânta Maria» din Iași. Aici se face toaleta chirurgicală, este curățată plaga, dezinfectată și se face o debridare excizională, se fac suturi și în final se pune pansamentul. După care pacientul este trimis către Spitalul «Sfânta Parascheva» din Iași, unde i se administrează vaccin antirabic, ser antirabic, imunoglobulină și antibioterapie în triplă asociere”, a declarat pentru mass media dr. Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași. În prezent, micuțul este conștient și primește tratament la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva” din Iași. Acesta se află în afara oricărui pericol. „Nu vreau să fac declarații! Copilul este foarte bine și în curând vom pleca acasă”, a spus mama copilului atacat de un cățel din satul Poiana, oraș Negrești, județ Vaslui.

1 comentariu

  1. Spitalul Orășenesc Negrești este in paragină de ani de zile, nu mai vorbiți aiurea!! Există un centru de permanență micuț, atât!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button