Extern

O tânără din SUA a fost împuşcată mortal de fratele de 14 ani, care a fost și el împușcat de fratele de 15 ani. Se certau pe cadouri

Doi fraţi adolescenţi, de 14 şi 15 ani, sunt cercetaţi în Florida, după ce sora lor a fost împuşcată şi a murit în timpul unei dispute legate de cadourile de Crăciun, transmite BBC. Tânăra, în vârstă de 23 de ani, a fost împuşcată în piept de fratele ei adolescent, în timp ce îl avea pe fiul ei de 10 luni într-un cărucior, a declarat biroul şerifului din Florida. Băiatul de 14 ani a fost apoi împuşcat de fratele său mai mare cu un an, care şi-a scos propria armă, a precizat Biroul şerifului din Pinellas County, adăugând că împuşcăturile au avut loc după o ceartă legată de cine primea mai multe cadouri. Şeriful Bob Gualtieri a declarat reporterilor că adolescentul de 15 ani a fugit de la locul faptei şi a aruncat arma, fiind ulterior prins. Fratele mai mic, în vârstă de 14 ani, a fost dus la spital în stare stabilă şi va fi luat în custodie când va fi externat, a precizat poliţia.

Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/stiri/externe/o-tanara-din-sua-a-fost-impuscata-mortal-de-fratele-de-14-ani-care-a-fost-si-el-impuscat-de-fratele-de-15-ani-se-certau-pe-cadourile-2628343

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button