National

Ancheta incendiului de la Ferma Dacilor a fost extinsă. Procurorii fac opt percheziții și vor aduce șase persoane la audieri

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova au descins la Ferma Dacilor din Tohani, marți dimineața. Aceștia efectuează 8 percheziții la administratorii pensiunii – 5 dintre ele au loc la locuințele acestora, atât la cei care figurează în acte, dar și la cei care gestionau de fapt afacerea.

Percheziții au loc și la Primăria Gura Vadului, în contextul în care fostul şi actualul primar ai comunei Gura Vadului, dar şi un funcţionar al administraţiei locale sunt vizaţi de anchetă. 6 persoane vor fi aduse la audieri, printre care și Cornel Dinicu, cel care se prezenta drept patron și fondator al complexului turistic. ACTUALIZARE 13.22 Cornel Dinicu, bărbatul care se prezenta drept fondatorul complexului turistic Ferma Dacilor este audiat, marţi, alături de alte cinci persoane, în dosarul deschis în urma incendiului în care opt oameni, între care trei copii au murit. Numele lui Dinicu nu apare în documentele firmei care administrează Ferma Dacilor, însă în decembrie 2023, cu câteva zile înainte de incendiul devastator, Dinicu dădea interviuri în presa centrală şi în presa locală, în care se prezenta drept patron al complexului şi vorbea despre cum a fondat Ferma Dacilor.

Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/ancheta-incendiului-de-la-ferma-dacilor-a-fost-extinsa-procurorii-fac-opt-perchezitii-si-vor-aduce-sase-persoane-la-audieri-2634855

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button