Local

Viscolul închide școlile: elevii și cadrele didactice din mai multe comune nu pot ajunge la cursuri

Viscolul și ninsorile creează probleme în județ. În mai multe comune vasluiene elevii și cadrele didactice nu au putut ajunge astăzi la cursuri din cauza restricțiilor la drumuri. Printre acestea, se numără Școala Nr. 1 Sat Poienești, Școala Gimnazială „Ion Angheluță” Bălțați (Tătărani), Școala Gimnazială „Horia Stamatin” Bogdănești, Școala Primară Mânzați, Școala Gimnazială „Manolache Costache Epureanu” din Epureni, Liceul Tehnologic din Puiești, Școala Gimnazială din Albești, precum și școlile din Vutcani, Gara Banca, Vladia și Doagele. La ora 14:00 este programată o ședință cu prefectul județului Vaslui și reprezentanții mai multor instituții în cadrul căreia se va discuta situația drumurilor din comunele vasluiene. Autoritățile locale lucrează permanent pentru deszăpezirea drumurilor, astfel încât acestea să fie practicabile, iar elevii și cadrele didactice să poată reveni, de mâine, la școală.

1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button