Femeia din Iași nu a vrut să deranjeze ambulanța pentru o durere în piept care ascundea o patologie serioasă. Oamenii care într-adevăr ar trebui să sune la 112 se gândesc de două ori și uneori aleg să nu deranjeze, spun reprezentanții UPU SMURD Iași.
O ieșeancă în vârstă de 59 de ani a mers la spital cu taxiul. Femeia nu a vrut să deranjeze ambulanța „pentru o jenă”, deși suferea de o afecțiune gravă. Cazul este unul atipic, subliniază reprezentanții UPU SMURD Iași, având în vedere faptul că în ultimii ani s-a înregistrat un record de apeluri false la 112.
„Oamenii care într-adevăr ar trebui să sune la 112 se gândesc de două ori și uneori aleg să nu deranjeze. Pentru ei sunt echipajele de urgență din prespital, nu pentru cei care au afecțiuni vechi cunoscute, care trebuie să vină la spital cu programare și fără 112 sau pentru cei care sunt programați la internare de zi, sunt stabili și după ce își pregătesc bagajul se gândesc că un taxi costă și ambulanța e gratis. Iar în UPU protocolul de triaj se aplică pe criterii medicale și nu pe criteriul dacă ai venit cu ambulanța o să te preia înaintea celorlalți”, spune prof. dr. Diana Cimpoeșu, șefa UPU SMURD Iași…https://adevarul.ro/stiri-locale/iasi/o-femeie-care-nu-a-sunat-la-112-de-jena-era-2340792.html