Extern

Boala misterioasă fără leac care te face captiv în propriul tău corp. Aproape toți cei afectați sunt urmașii aceleiași persoane

Neuroferitinopatia este o boală rară a creierului care îi face pe pacienți să devină captivi în propriul lor corp și pare să afecteze, în mare parte, doar urmașii unei singure familii, scrie BBC. Cercetătorii de la Universitatea din Cambridge testează acum dacă un medicament care există deja pe piață ar putea fi reutilizat pentru a opri răspândirea bolii sau, chiar, pentru a o vindeca de tot. Liz Taylor avea 38 de ani atunci când a aflat că, în curând, nu va mai putea să meargă, să vorbească și nici chiar să mănânce. După ce mâinile au început să o doară, medicii din Newcastle au supus-o pe Liz la mai multe teste care au durat câteva săptămâni și au arătat că suferă de o boală neurologică pentru care nu există leac. Liz are acum 59 de ani și este captivă în propriul ei corp. Mintea ei este încă activă, dar soțul lui Liz, James, nu poate comunica cu ea decât citindu-i privirea. Următorii ani au adus și mai multe vești devastatoare pentru familia lui Liz. Cele trei surori ale ei au aflat că suferă și ele de aceeași afecțiune – o boală genetică de care niciun membru al familiei din Rochdale, Greater Manchester, nu știa nimic.

Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/sanatate/boala-misterioasa-fara-leac-care-te-face-captiv-in-propriul-tau-corp-aproape-toti-cei-afectati-sunt-urmasii-aceleiasi-persoane-2730789

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button