Centralele de apartament nu vor fi interzise. Comisia Europeană: A fost o dezinformare
Uniunea Europeană nu interzice cazanele sau sistemele de încălzire – centrale, boilere, încălzitoare etc. – pe bază de combustibili fosili, transmite Comisia Europeană într-un comunicat în care combate dezinformările apărute pe această temă.
Comisia precizează că Directiva care prevede eliminarea treptată până în 2040 a cazanelor/sistemelor de încălzire alimentate cu combustibili fosili nu interzice sistemele de încălzire pe gaz din clădirile existente. Comisia Europeană a prezentat în 2020 Strategia privind valul de renovări ale clădirilor ca parte a Pactului verde european, iar revizuirea Directivei privind performanţa energetică a clădirilor este o iniţiativă-cheie, se arată într-un comunicat al Comisiei. Recent Parlamentul European a adoptat prevederile convenite cu Consiliul care vor contribui la reducerea consumului de energie şi a emisiilor de gaze cu efect de seră din sectorul clădirilor, mai spune sursa citată. Dispoziţiile Directivei privind performanţa energetică a clădirilor vor sprijini eforturile UE de a scădea emisiile de carbon în Uniunea Europeană.
Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/centralele-de-apartament-nu-vor-fi-interzise-comisia-europeana-a-fost-o-dezinformare-2748565