National

De la 37 de grade, la maxime de 18. Temperaturile au scăzut brusc în toată țara. Unde se anunță ploi în continuare

După furtunile violente care au lovit mai multe zone ale țării joi noaptea, temperaturile scad brusc. Dacă zilele trecute s-au înregistrat și 37 de grade, vineri, în partea de nord a României nu vor fi mai mult de 18-20 de grade, a afirmat la Digi24 Florinela Georgescu, director de prognoza la ANM.

Florinela Georgescu, director în cadrul ANM: Ne așteptăm astăzi la o scădere pronunțată a temperaturii. Dacă ieri am avut valori de 35 de grade, astăzi nu vom mai trece de 28 de grade, în sudul Olteniei. În rest, plecăm de la 18-20 de grade în partea de nord a țării și ajungem la 23-24 de grade în zona Capitalei. Vom avea, deci, o schimbare semnificativă din punct de vedere termic. Pe de altă parte, instabilitatea, aria ploilor mai importante, se retrage spre partea de sud-est a țării. Astăzi mai așteptăm fenomene de instabilitate, adică averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, doar izolat vijelii și căderi de grindină, în Munteania, Dobrogea, în partea de sud a Moldovei, în zona Carpaților Orientali și în partea de est a Carpaților Meridionali. Fenomenele nu vor fi la intensitatea celor pe care le-am avut azi noapte, dar vom putea avea cantități de apă care să se situeze între 25 și 30 l/mp, iar izolat și cantițăți de peste 50 l/mp, în special în Dobrogea, sudul Moldovei și în partea de est a Munteniei.

Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/meteo/de-la-37-de-grade-la-maxime-de-18-temperaturile-au-scazut-brusc-in-toata-tara-unde-se-anunta-ploi-in-continuare-2827285

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button