După o săptămână de scandal și răsturnări de situație, campania electorală începe sub tensiune maximă în Franța
După o săptămână de confuzie şi de răsturnări de situație pentru formarea de urgenţă a alianţelor şi desemnarea candidaţilor, campania fulgerătoare pentru alegerile parlamentare din 30 iunie din Franţa începe oficial, luni, într-un context foarte tensionat. Începând cu ora 18:00, duminică, s-au înregistrat toţi candidaţii pentru cele 577 de mandate de deputat. În urma victoriei sale în alegerile europene din 9 iunie, Adunarea Naţională, principala formațiune de extremă dreapta din Franța, începe campania aflându-se pe primul loc în sondajele de opinie. La 28 de ani, unul dintre liderii RN, Jordan Bardella, vizează postul de prim-ministru. Șefa partidului, Marine Le Pen, vrea să păstreze preşedinţia grupului în Adunarea Naţională şi a declarat că nu va cere demisia preşedintelui Emmanuel Macron în caz de victorie a taberei sale. Partidul RN a creat un prim seism în campanie aliindu-se cu șeful partidului de dreapta mainstream, Republicanii, Eric Ciotti.
Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/stiri/externe/dupa-o-saptamana-de-scandal-si-rasturnari-de-situatie-campania-electorala-incepe-sub-tensiune-maxima-in-franta-2829573