Daniel Constantin (PC): USL va depune moţiune de cenzură referitor la proiectul de comasare a alegerilor
Uniunea Social Liberală (USL) a luat act de intenţia Guvernului de a-şi asuma răspunderea pe proiectul comasării alegerilor şi pe cel privind promovarea judecătorilor la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a decis să depună moţiune de cenzură împotriva acestor iniţiative, a afirmat preşedintele PC, Daniel Constantin, luni, după şedinţa USL.
„Am luat act astăzi de intenţia Guvernului de a-şi asuma răspunerea pe cele două proiecte extrem de importante şi anume comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare pe de o parte şi promovarea judecătorilor la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. USL a decis astăzi să depună moţiune de cenzură împotriva acestor proiecte”, a declarat Daniel Constantin.
Potrivit acestuia, procedura de asumare a răspunderii este o procedură corectă, constituţională, dar în cadrul Guvernului Boc probabil că nu mai este o „procedură excepţională”, aşa cum prevede Constituţia.
„Parlamentul a devenit astăzi o anexă a Guvernului, în care proiectele grele sunt trecute prin angajare de răspundere, ca atare considerăm că acest act de asumare a răspunderii este dincolo de Constituţie, este un act imoral, la fel cum este imorală şi antidemocratică finalitatea acestor proiecte şi anume comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare”, a afirmat liderul conservator.
Daniel Constantin crede că este începutul unui plan pe care preşedintele Traian Băsescu îl are „de fraudare masivă a alegerilor parlamentare din 2012”. „Sigur că vor mai fi şi alţi paşi în primăvara anului următor spre atingerea acestui obiectiv, fără de care probabil PDL nu ar putea intra în viitorul Parlament”, a spus liderul conservator.
Pe de altă parte, el a spus că, probabil, proiectul de comasare a alegerilor la fi atacat la Curtea Constituţională.
„Acesta este un prim-pas, aşa cum am mai anunţat, probabil că vom ataca la Curtea Constituţională, deoarece considerăm că comasarea alegerilor încalcă mai multe legi, mă refer la legea 215, legea 35, care prevăd foarte clar că mandatul aleşilor locali nu se poate prelungi decât în cazuri excepţionale, el este de fix patru ani. Nu considerăm că această dorinţă politică a preşedintelui Traian Băsescu şi a Guvernului şi a PDL-ului în special de a mai câştiga câteva procente face parte din această categorie, ca atare vom ataca după moţiunea de cenzură acest act la Curtea Constituţională”, a adăugat Constantin.
AGERPRES.ro