NationalUltima ora

Gerd Leers: Olanda nu şi-a schimbat poziţia privind aderarea României şi a Bulgariei la Schengen

Olanda nu şi-a schimbat poziţia privind extinderea Schengen prin aderarea României şi a Bulgariei, îşi menţine toate argumentele prezentate şi aşteaptă raportul intermediar din februarie din cadrul Mecanismului de cooperare şi verificare (MCV), a declarat marţi ministrul olandez al imigraţiei şi azilului Gerd Leers, înaintea începerii Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI).

”Aici nu este vorba despre vânzarea de zarzavaturi (aluzie la declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu privind zarzavaturile olandeze – n.red.), ci despre statul de drept şi lupta contra criminalităţii şi a corupţiei. Vrem să vedem progrese durabile şi că situaţia se ameliorează concret în aceste domenii. Nu sunt un inamic al României şi Bulgariei, sunt un prieten al Europei. Ceea ce doresc pentru cetăţenii europeni este ca ei să fie 100% siguri că niciun criminal şi corupţia nu vor interfera cu piaţa noastră internă. La asta se referă temerile noastre şi de asta am cerut calitate”, a spus Leers.

Deocamdată nu se ştie dacă dosarul extinderii Schengen se va afla pe agenda reuniunii de marţi a miniştrilor europeni de interne, însă dacă subiectul va fi abordat este de aşteptat doar o simplă trecere în revistă a poziţiilor deja cunoscute ale diferitelor părţi.

Liderii ‘Celor 27’ au cerut, în concluziile recentului Consiliu European, ca o decizie privind extinderea Schengen să fie adoptată cât mai curând posibil, ţinând cont de faptul că toate condiţiile juridice necesare aderării au fost îndeplinite de România şi Bulgaria. ”Reamintind discuţiile sale din iunie şi octombrie 2011, Consiliul European ia notă că toate condiţiile juridice au fost îndeplinite pentru a fi luată o decizie privind aderarea Bulgariei şi României. El cere Consiliului (Justiţie şi Afaceri Interne – n.red.) să adopte această decizie cât mai curând posibil. Dacă este necesar, Consiliul European va reveni la această chestiune la reuniunea sa din martie 2012”, menţionează concluziile Consiliului European de iarnă, încheiat vineri la Bruxelles.

Olanda este singura ţară care încă blochează extinderea spaţiului Schengen, după ce Finlanda a anunţat, luna trecută, că va lua în considerare posibilitatea aderării României şi a Bulgariei în două etape (întâi cu graniţele aeriene şi maritime până la finalul lui martie 2012, iar apoi cu graniţele terestre după iulie anul viitor). Totuşi, autorităţile de la Helsinki au precizat că doresc să aştepte raportul intermediar din luna februarie elaborat de Comisia Europeană în cadrul MCV.

Decizia de extindere a spaţiului Schengen trebuie să fie luată în unanimitate de miniştrii de interne ai statelor membre (Consiliul JAI). În procesul decizional, Parlamentul European are doar un rol consultativ, avizul favorabil în această privinţă fiind dat de plenul PE în luna iunie, prin adoptarea raportului elaborat de eurodeputatul portughez Carlos Coelho.

AGERPRES.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button