DeschidereSPORT

Handbal | Gabriel Armanu dă explicația pentru eșec

OPINIE… Gabriel Armanu a tras concluziile după ce CSM Vaslui a suferit prima înfrângere în Liga Zimbrilor, 28-29 cu HC Buzău. Antrenorul „roș-alb-albaștrilor” spune că totul s-a decis pe final, iar cele două-trei decizii greșite luate de handbaliștii vasluieni au făcut diferența.

Antrenorul Vasluiului, Gabriel Armanu, și-a expus opinia cu privire la meciul cu HC Buzău, unul în care CSM Vaslui a cedat pe final. Armanu consideră că echipa a făcut un meci bun și a ținut să-și felicite jucătorii pentru evoluție. „Și la meciul cu CSM București am spus că am jucat bine și dacă am fi pierdut mi-aș fi felicitat jucătorii pentru munca pe care au depus-o, lucru pe care îl fac și acum. Mulțumesc publicului pentru că ne-a împins de la spate. Au fost două-trei decizii greșite pe care jucătorii noștri le-au luat la finalul ultimelor patru minute, iar asta a făcut ca ei să finalizeze cu gol. Nu am reușit să înscriem la ultima fază, dar ăsta e handbalul. Rămânem cu munca pe care am depus-o, râmânem cu grupul pe care îl avem și plus suporterii care sunt al optulea jucător în cadrul familiei de handbal de la Vaslui”, a declarat antrenorul Gabriel Armanu. Adus în această vară la Vaslui, Ciprian Aungurenci spune că echipa nu a funcționat foarte bine pe faza de atac. „A fost un meci echilibrat în care am făcut foarte multe greșeli în atac. Nu ne-a ieșit ce am pregătit. Apărarea a mers destul de bine, puteam să facem un joc mai bun în atac. E o înfrângere din care avem ce învăța, nu cred că ne va afecta, ne vom pregăti la fel de bine și sperăm să luăm toate cele trei puncte”, a spus Ciprian Aungurenci. CSM Vaslui se află pe locul 8 în clasament, cu 6 puncte, iar în etapa viitoare va juca, pe teren propriu, cu CSU Suceava, sâmbătă, 21 septembrie.

Debut cu înfrângere pentru tineretul CSM-ului

În prima etapă a Campionatului Național de Tineret, CSM Vaslui a fost învinsă, în deplasare, de HC Buzău, scor 28-30 (9-15). „:Conduși cu 9 la 15 la pauză, vasluienii au avut o prestație mai bună în a doua parte a confruntării, reușind să reducă diferența de pe tabelă, dar cedând onorabil în cele din urmă, la o diferență de două goluri, scor 28-30. Mai departe, vă invităm să fiți alături de noi pe 29 septembrie, atunci când vom întâlni, în Sala Polivalentă, echipa de tineret a celor de la CSA Steaua București. Capul sus și mult succes în continuare, băieți!”, au anunțat reprezentanții CSM Vaslui.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button