Laszlo Borbely participă la reuniunea Consiliului de Mediu al UE
Ministrul Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely, participă luni la reuniunea Consiliului de Mediu al Uniunii Europene, ce se desfăşoară la Bruxelles şi reuneşte miniştri ai mediului din statele membre, informează MMP.
În cadrul acestei reuniuni, Preşedinţia poloneză a UE va prezenta rapoarte privind progresele înregistrate în perioada în care deţine această funcţie (semestrul II 2011) în ceea ce priveşte negocierea unor proiecte de acte normative, respectiv:
Propunerea de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind exportul şi importul de produse chimice periculoase (reformare); Propunerea de Directivă a Parlamentului European şi a Consiliului de modificare a Directivei 1999/32/CE privind reducerea conţinutului de sulf din anumiţi combustibili marini; Propunerea de Directivă a Parlamentului European şi a Consiliului privind controlul pericolelor de accidente majore care implică substanţele periculoase (SEVESO III).
De asemenea, vor fi supuse adoptării proiectele de Concluzii ale Consiliului privind Strategia UE în domeniul biodiversităţii pentru 2020: Către punerea în aplicare şi Foaia de parcurs către o Europă eficientă din punct de vedere al utilizării resurselor.
Preşedinţia poloneză va organiza şi un schimb de opinii asupra rezultatelor celei de a 17-a sesiuni a Conferinţei Părţilor (COP 17) la Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (CCONUSC) şi ale celei de a 7-a sesiuni a Conferinţei Părţilor la Protocolul de la Kyoto (CMP 7), desfăşurate la Durban, Africa de Sud, în perioada 28 noiembrie – 9 decembrie 2011.
AGERPRES.ro