Vasluienii, invitați la teatru: vineri, „Palmaresul lui Don Juan”
Spectacolul „Palmaresul lui Don Juan” este, după cum spune regizorul, mai curând “o comedie lirică, decât o melodramă”. “Într-o galerie de “amorezi” celebri – Romeo, Cyrano de Bergerac, Casanova – probabil că Don Juan este numele cel mai sonor și-l asociem cu ideea de aventurier care-și petrece timpul făcându-și planuri (și ducându-le până la capăt!) de necinstire a femeilor, având grijă să nu fie prins și pedepsit. Don Juan este simbolul bărbatului care își justifică (dar nu își scuză niciodată) toate excesele. (…) Din punctul meu de vedere, Palmaresul lui Don Juan este, mai curând, o comedie lirică decât o melodramă. Spectacolul este despre întâlnirea a trei personaje care, la final, își schimbă radical soarta, după o luptă a emoțiilor și a empatiei cu raționalul. Dacă pentru Don Juan din piesele clasice există iubite (nu iubire), pentru Don Juan din spectacolul nostru există doar iubire. Iubirea este o forță misterioasă care mișcă umanitatea, de aceea textul vorbește, prin personajele sale, despre iubire – cea mai puternică, misterioasă și paradoxală realitate cu care se intersectează ființa umană (ca un scurt-circuit intens și, din păcate, trecător). A fost o încântare să lucrez cu cei trei protagoniști – Marcel Anghel, Ramona Ananie și Bogdan Manolache. Calde mulțumiri actriței Ioana Dobrea, care a pus umărul la realizarea spectacolului, ca asistent regie și scenografie. Felicitări întregii echipe tehnice și viață lungă spectacolului”, a transmis regizorul spectacolului, Radu Ghilaș.