
Știu că e o perioadă tensionată din campania electorală și nu aș vrea să deranjez inimile sensibile, dar chestiunea cu parcarea de la sediul PSD este absolut demențială. E ca și cum domnul Boroș, domnul Solomon, n-am habar cine a avut inspirata idee, ar face pipi peste toți bârlădenii care se învârt ca demenții în jurul blocurilor pentru un loc de parcare. Dacă până și polițistul local a fost șocat când a făzut blocatorul de parcare pe trotuar, asta chiar înseamnă ceva. În plus, am văzut trotuarul proaspăt renovat, cel mai probabil cu fonduri europene: cum să-ți permiți să spargi pavelele ca să torni beton pentru blocatorul ăla caraghios: Primarul Boroș a interzis în acest an, amplasarea de măsuțe pentru vânzarea de mărțișoare tocmai pentru că ar afecta lucrarea proaspătă. Dar oare când spargi pavelele ca să torni beton, oare nu e cu probleme? Dar asta e doar o presupunere! Cert este faptul că primarul Boroș tocmai a legiferat parcările pe trotuar!
În scena filmată, apare, la un moment dat, o doamnă foarte ofuscată că trebuie să care ea cu mâna pliantele electorale de la mașină până în sediul PSD. Cumva, în logica pesedistei iritate, ăsta este un mare afront și o mare umilință. Doamnă, s-a inventat mersul pe jos…îl practică zilnici mii de bârlădeni care vin cu sacoșa acasă de la piață. Până la urmă, sediul PSD nu e un supermarket, să trebuiască să descarci marfă și să ai asigurată parcarea lângă ușa din spate!
sursa video: Facebook/Munikipiul Bârlad
Am păstrat pe final câteva considerațiuni privind autorul acestei capodopere, “domnul Dărîngă”! Când a fost sunat de polițistul local, sigur nu știa că este filmat și se aude conversația pentru că, altfel, nu cred că ar fi confirmat vreodată că el este “făptașul”. Dar pentru că a comis eroare, aș dori să-i pun câteva întrebări la care sunt sigur că nu va răspunde niciodată. Poate, însă, vreun consilier local din Bârlad se va inspira din aceste idei!
Domnule director Reiser, cât a costat această lucrare și cine a plătit-o?
Domnule director Reiser, a fost emisă vreo aprobare, aviz sau orice altă hârtiuță emisă de Primăria Bârlad pentru ca lucrarea pe domeniul public să aibă un minim temei legal?
Domnule director Reiser, dvs amplasați semne rutiere unde vreți și cum vreți?
Domnule Dărîngă, aveți expertiza și experiența necesară pentru ocuparea unei funcții de director în cadrul Primăriei Bârlad sau o să închidă ochii primarul Boroș și consilierii pesediști din CL Bârlad?
„Iaca eu nu mai pricep nimica… da’ ce, aista baraboi de inginer face legea ca la el în ogradă? Ori am înnebunit eu, ori ne ia el pe toți de niște cucuruzi fără boabe! Și primaru’ joacă cum zice el, parcă-i pus cu ață de la spate… Nici nu mai știi care-i șefu’ și care-i slugă! Toată ziua umblă cu hârtii sub subraț, se dă mare că-i școlit, da’ când vine vorba de treabă — numa’ fum și gălăgie. Îți face trotuar parcare, drum de-un metru și-l taie după două zile, numa’ să zică lumea că lucrează. Păi așa ceva nici pe timpul lui Pazvante nu s-au văzut! Și cu lumea cum vorbește? De parcă-i patron de moșie și noi toți suntem niște pălmași legați de glie. N-ascultă pe nimeni, numai pe dânsul se aude. Da’ lasă, roata se-ntoarce… și când s-o-nvârti oleacă mai tare, s-ar putea să-l scuture din scaun, cum scuturi pernele primăvara! Că satul nu-i nici birou, nici calculator, aici trăiesc oameni, nu pixuri și planșe! Hai noroc, că iar m-am aprins……!!
Domnule Solomon, cum e să fiți băgat în aceeași oală cu incompetenții aterizați peste noapte în PSD? Cu „ingineri” făcuți din pix, manipulatori și distrugători susținuți de Bica și Boros pentru combinații de culise? Și cum e să fiți trădat de Bobeica, cel care altădată lingea clanțele la cabinetul lui Bica și se ascundea prin cantină când apăreați? Cel care, împreună cu Fieraru, se ferea prin holuri și toalete la București, când mergeau cu Boros, doar-doar să nu dea ochii cu dumneavoastră?Acum îl ține în brațe pe „cablatul” partidului, ca să-și aranjeze fina șoferului de la CUP pe un loc călduț la serviciu înființat Drumuri.
Mars ma analfabetule de aici!
Se pare că ați avut ceva adevăruri de spus!
Adevărat, Daranga nu e director Reiser. Directorul interimar e Radu Ticu. Amândoi fac ce vor mușchii lor! Nu au nevoie de aprobări.
Domnul Darangă NU este director la Reiser, ci doar șef de echipă. A dat bacalaureat la vârsta de 21 de ani, iar facultatea a finalizat-o abia în 2022. Este denunțătorul lui Buzamăt, cu care anterior a împărțit bani. Nu știe să întocmească nici măcar un deviz și a dat afară profesioniști, bazându-se doar pe influență și manipulare. Semnul rutier montat pe trotuar a fost instalat din proprie inițiativă, fără vreo decizie a PSD sau a conducerii. A acționat după „priceperea” proprie, așa cum a procedat și în cazul întreruperii liniei continue din centrul Bârladului.