Pentru că mai este doar o zi și foarte puține ore până la deschidere urnelor s-au mobilizat cumplit toți fanii diverșilor candidați și au invadat rețelele de socializare. În acest context dramatic am văzut, din întâmplare, postarea unei doamne care explica faptul că nu a existat niciodată un “candidat la președinție cu adevărat patriot, aproape de oameni”, dar acum, se pare, că există. Nu vreau să ghicesc cine a patriotul adevărat, ci doar să-mi imaginez și să-mi explic cum poate un alegător să identifice patriotismul. Nu de alta dar noua și vechea politică românească colcăie de patrioți isterici. Până și tovarășul Ceaușescu era prezentat drept patriotul erou la Telejurnal, dar n-avea nicio problemă să oblige românii pe care îi iubea să mănânce cel mult jumătate de pâine pe zi. Frigul, curentul electric cu porția și alte lipsuri… tot din dragoste și patriotism! Mai apoi am avut o groază de iubitori de români, începând cu Iliescu și toate bocitoarele patrioate care i-au urmat. Cel mai probabil, doamna fericită că și-a găsit patriotul perfect, a votat pe mulți din aceștia.
Eu, unul, n-am nimic împotrivă ca viitorul președinte să fie un patriot adevărat. Chestia este că această trăsătură poate fi simulată foarte ușor iar candidații trișori vor marșa tocmai pe această iubire nemărginită pentru compatrioți: fraților, vă iubesc de nu pot dormi noaptea…și dacă mă votați voi fi pentru voi Burebista, Mihai Viteazu și Ștefan cel Mare la un loc! De aceea, am o profundă neîncredere pentru orice candidat care se declară patriot până la moarte, religios din cale afară, tradiționalist și modest la genul eu nu sunt ca toți ceilalți politicieni, eu sunt om din popor și pentru popor!
Marea majoritate a votanților nu înțeleg că, în campania electorală, ei sunt niște clienți care trebuie să fie atrași de o marfă strălucitor și țipător ambalată. Toate caracteristice enumerate mai sus fac parte din aceste culori stridente ale ambalajului. Și cu cât e mai strălucitor ambalajul cu atât mai mare e încrederea și devotamentul clienților. De aceea, sfatul meu pentru toți cei care fac efortul să meargă până la o secție de votare este să nu mai voteze ambalajul! Votați ce este înăuntru ambalajului, fie acesta strălucitor sau anost!
👍
Toți sunt niste ordinari, unul nu vrea sa fie pentru Romania. Mâncători de căcat și tâlhari la drumul mare. 🤮🤮🤮🤮
Uai boule, acu nu mai manac paiine deloc, că am diabet. Ceaușescu știa că paiinea ne omoară, dar de unde să știi tu. Acum stau pe întuneric din proprie inițiativă, că mă rupe prețul la curent. Mă spăl in lighean, că nu îmi permit să umplu cada😰 la mașină am renunțat, nu din cauza că poluează, nu mai am bani de benzina.
Nu mai manca rahat, am ajuns mai rău că pe timpul dictatorului.
O să votez cu țiganul de Simion, macar știu una și bună, mai rău decât acum, nu poate fi.
Poveştile spun că pe vremuri, în lume,
Trăia mulţumită de sine
O ţară cu muzica Romei în nume
Şi sângele dacic în vine.
Iar voi, cei de astăzi, iar voi, cei de mâine,
Când n-o mai găsiţi nici pe hartă,
Să ştiţi c-avea dreptul la muncă şi pâine
Şi-acum e pe linie moartă.
Aceste paragini de sursă barbară
Să nu vă jignească mândria,
Dar poate veţi crede povestea c-o ţară
Pe care-o numeam România.
Avea şi oraşe, precum avea sate,
Cu lumea muncea mână-n mână,
Ştia, amărâta, să facă de toate,
Chiar şcoală în limba română.
Cică-ntr-o vreme legendară,
Cum spune arheologia,
Într-adevăr, era o ţară
Cu numele de România.
Iar noi, bastarzi de foaie verde,
Ne mai rugăm plângând fierbinte
Ca bunul Dumnezeu s-o ierte
Şi lumea să o ţină minte.
Probabil că nu ne veţi crede cuvântul,
Veţi zice că sunt baliverne,
Dar ţara aceea, lucrându-şi pământul,
Avea parlament şi guverne.
În nume de rău nu luaţi toate-acestea,
Jurăm lăcrimând sub icoană,
Dar vrem să vă spunem, întreagă, povestea,
Că ţara era suverană.
Avea şi dezastre, avea şi durere,
Şi pâine, un pic, fiecare,
Avea şi cultură, şi case mizere,
Şi munţi, şi câmpie, şi mare.
Avea demnitate, avea cimitire,
Şi-o mitologie bizară,
Credea în dreptate, credea în iubire,
Şi lumea zicea că e ţară.
Cică-ntr-o vreme legendară,
Cum spune arheologia,
Într-adevăr, era o ţară
Cu numele de România.
Iar noi, bastarzi de foaie verde,
Ne mai rugăm plângând fierbinte
Ca bunul Dumnezeu s-o ierte
Şi lumea să o ţină minte.
Avea şi copii pe la şcolile sale,
Hotare, biserici, uzine,
Avea şi armată, avea şi spitale,
Ştia ce e rău şi ce-i bine.
Vă cerem iertare, de vorba cea proastă,
Scuzaţi-ne pentru greşeală,
Dar toată paragina asta, de astăzi,
Să ştiţi că avea Capitală.
Avea şi drapele roş-galben-albastre
Şi crucea iubirii creştine,
Voi, care nu credeţi cuvintele noastre,
Umblaţi în aceste ruine.
Astfel, veţi avea satisfacţia rară
Că nu vă învinge pustia
Şi arheologii în veacuri coboară,
Şi de sub ruine scot, iată, o ţară,
Pe care-o numeam România.
Cică-ntr-o vreme legendară,
Cum spune arheologia,
Într-adevăr, era o ţară
Cu numele de România.
Iar noi, bastarzi de foaie verde,
Ne mai rugăm plângând fierbinte
Ca bunul Dumnezeu s-o ierte
Şi lumea să o ţină minte.
Versuri Adrian Păunescu
Muzica Victor Socaciu
https://www.youtube.com/watch?v=GVbIZv7ce7M