PRINS… Gabriel Tucă, un bărbat de 50 de ani, din comuna Oltenești, considerat de consăteni a fi un pierde-vară, a pus gând rău lăcașurilor de cult din Huși, pe care voia să le lase fără toți banii din cutiile milei. Imaginându-și că cine știe ce sume mari s-ar afla acolo unde, în mod simbolic, oamenii introduc câte un leu, doi sau monede de 50 de bani, Gabriel a fost sigur că va da lovitura! În noaptea de 4 spre 5 mai a trecut la atac și, în mod bizar, a reușit ca la miezul nopții, cu o rangă, să forțeze intrările în mai multe biserici din oraș. Noroc de faptul că una dintre ele, cea de la Parohia din Dobrina, fusese montat un sistem de supraveghere video, care a funcționat impecabil în momentul în care hoțul a pătruns în curte și apoi în lăcaș. I-a surprins atât de bine toate mișcările și chipul, că era doar o chestiune de timp până să fie identificat.
Polițiștii și-au făcut treaba bine și l-au găsit destul de repede pe autor. A fost reținut, apoi arestat pentru 30 de zile. Chiar dacă și-a recunoscut „păcatele” în fața instanței și a dat vina pe sărăcie, neajunsuri și lipsă de educație, judecătorul l-a trimis după gratii. Bărbatul a făcut contestație și speră ca instanța de la Vaslui să îl lase în arest la domiciliu sau nsub control judiciar.
Polițiștii cercetează dacă nu cumva Gabriel a mai comis astfel de fapte prin zonă, rămase până acum cu „autor neidentificat”
„Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Huși au documentat și probat activitatea infracțională a unui bărbat de 50 de ani, din comuna Oltenești, județul Vaslui, bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat la mai multe biserici din municipiul Huși. În urma cercetărilor efectuate, polițiștii din Huși au stabilit faptul că, în noaptea de 4/5 mai 2025, la ora 01.30, persoana bănuită de comiterea infracțiunii ar fi pătruns, prin efracție, în mai multe biserici din municipiul Huși de unde ar fi sustras diferite sume de bani provenite din donațiile enoriașilor. Prejudiciul cauzat în urma săvârșirii infracțiunilor este estimat la 300 de lei. La data de 6 mai 2025, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Huși au luat față de bărbatul cercetat măsura reținerii, pe o perioadă de 24 de ore. Pe 7 mai 2025, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși, cu propunerea dispunerii unei măsuri preventive. Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși, în vederea stabilirii și probării întregii activității infracționale a bărbatului cercetat”, au transmis reprezentanții IPJ Vaslui.
Corb la corb nu-si scoate ochiul … mare prostie sa fure de la hoti .
Proastă strategie…Un biet hoț de rând s-a gândit să bage mâna în pușculița milei aflată sub acoperișul celor mai mari hoți. Pun pariu că Prea Jmekeriții s-au inflamat rău la o asemenea grozăvie, făcându-i pe Onilă și alți sodomiți prea fericiți să pară niște mielușei pe lângă acest monstru care a călcat în picioare morala creștină.