IRESPONSABIL… Un individ de 37 de ani, dintr-o comună de pe valea Prutului, prins de polițiști într-o noapte în timp ce trăgea la întâmplare cu o armă cu aer comprimat, pentru a se arăta grozav în fața prietenilor, a fost condamnat de instanța Judecătoriei Huși. Pentru că nu deținea autorizație pentru arma în cauză (armă lungă de tir sportiv, calibru 5,5 mm, fără serie, care folosește forța de expansiune a aerului comprimat pentru aruncarea proiectilelor metalice, n.r.), individul a fost condamnat pentru săvârșirea a două infracțiuni („uz de armă fără drept” și „nerespectarea regimului armelor și munițiilor”, la un an și două luni de închisoare. Bărbatul a încercat să înduioșeze instanța, spunând că are doar 8 clase și nu a fost în stare să se documenteze cu privire la prevederile legale pentru deținerea unei asemenea arme. Interesant este și cum l-au prins polițiștii. Oamenii legii patrulau în zona de margine a localității, acolo unde individul trăgea la întâmplare, arătându-i unui prieten ce priceput este el în mânuirea armei. Numai că patrula de Poliție, văzându-i la acea oră acolo, a venit să îi legitimeze, observând că aceștia sunt precipitați, iar inculpatul ascunsese ceva sub geacă. I s-a cerut să prezinte ceea ce ascunde sub haină și așa a ieșit la iveală că bărbatul avea o armă. „Există o legislație foarte clară în privința armelor în România. Indiferent dacă ai 8 clase sau oricâte ai, indiferent dacă vrei să fii cowboy sau ce filme își mai imaginează fiecare, în momentul în care vrei să deții o armă în mod legal, primul lucru pe care trebuie să-l faci este să te prezinți cu ea la Poliție, iar acolo ți se va spune exact dacă este sau nu nevoie de autorizare, care sunt condițiile în care o poți deține. Nu iei tu o armă cu aer comprimat și tragi la întâmplare în localități, unde poți răni pe cineva sau poți băga panică în locuitori. În acest caz, deși inculpatul mai fusese în trecut condamnat pentru furt, s-a considerat că i se poate da pedeapsa cu suspendare, cu o serie de obligații dispuse de instanță”, au spus avocații.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
Alinutza, ești expirată!!!