Acesta ar fi trebuit să fie titlul articolului de astăzi, dar a fost cenzurat de judecător: MARTORII AUDIAȚI ÎN DOSARUL „MITĂ ÎN PORTBAGAJ” EXPLICĂ JUDECĂTORILOR CUM S-A AJUNS LA EXPERTIZA CARE L-A TRIMIS PE DUMITRU BUZATU ÎN BOXA ACUZAȚIILOR
În această pagină ar fi trebuit să fie un articol cu declarațiile date de doi martori importanți din dosar, angajați ai CJ Vaslui la acea dată, prin care inculpații Buzatu și Judele se presupunea că făceau presiuni împotriva lui Emil Savin să dea mita, în fața judecătoarei investită pentru soluționarea fondului acestui dosar. Dar nu le putem pune la dispoziție fiindcă onorata instanță, în baza articolului 352, alin. (9) din codul de procedură penală, care prevede că „pe durata judecății, instanța poate interzice publicarea și difuzarea, prin mijloace scrise sau audiovizuale, de texte, desene, fotografii sau imagini de natură a dezvălui identitatea persoanei vătămate, a părții civile, a părții responsabile civilmente sau a martorilor”. Nici măcar numele martorilor nu-l putem publica, fiindcă, spune judecătoarea, putem infuența bunul mers al acestui proces. Nu înțelegem de ce nu a făcut ședințele secrete, ca în cazul episcopului violator. Cel care a cerut această măsură este avocatul inculpatului Judele, Liviu Bran, iar judecătoarea Cornelia Vezeteu i-a încuviințat cererea. Prin urmare, redacția ziarului a decis să protesteze asupra acestei măsuri. În această dimineață, vom formula o cerere către Tribunalul Vaslui pentru a obține un document scris cu privire la ce putem publica din ședințele publice în care este judecat Buzatu și Judele pentru corupție, după care vom sesiza curtea de Apel și Inspecția Judiciară, considerând că libera exprimare și dreptul de a informa opinia publică despre cel mai mare dosar de corupție din județul Vaslui, nu poate fi cenzurat de către judecătorul investit pentru soluționarea cauzei pe fond. Mai putem spune că sedința a fost una maraton. Aceasta s-a încheiat noaptea târziu, la 21.30, iar din relatările celor de la hotnews.ro am aflat că la un moment dat, unul dintre martori a făcut o declarație șocantă, știind că presa nu are voie să o relateze publicului
Iată ce a scris hotnews.ro despre ce a declarat un martor la procesul de corupție al lui Buzatu
«Audierile programate luni la Tribunalul Vaslui se află în plină derulare, unul dintre martori oferind explicații de mai bine de patru ore. La un moment dat, ședința a avut parte și de un moment tensionat, martorul audiat replicându-i pe un ton ferm judecătoarei: “Vă rog să nu mă certați!”, când aceasta insista să ofere mai multe detalii». Iată ce derapaj au unii martori când presa nu are voie să scrie despre declarațiile lor.
La ce articole scrieti mi se pare normal. Numai presa nu sunteti voi
Păi de cand VRN face presă ca nu stiam, Timofticiuc ala e mai manglitor decat Buzatu
😂🤣😂VRN, v-ați apucat de satiră? Altfel nu-mi explic scrierea acestui text… Oricum, v-ați dat singuri răspunsul la întrebarea de ce s-a interzis accesul presei, când ați spus:”Iată ce derapaj au unii martori când presa nu are voie să scrie despre declarațiile lor.” Cu alte cuvinte, martorii ar trebuie să fie atenți la ce declară, ca sunteți voi cu ochii pe ei. Judecătorul a avut dreptate când a interzis accesul presei, tocmai din acest motiv!
P.S. Și pentru ca voi înțelegeți greșit noțiunea de “libertatea presei”.😉
Doar un cretin poate face o asemenea afirmatie.
Libertatea presei înseamnă să prezinți evenimentele, faptele, declarațiile așa cum s-au petrecut sau dat, chiar dacă cel care scrie/prezintă emite apoi propriile judecăți despre acestea, pentru ca cel care citește/vede să-și facă propria lui părere în mod obiectiv, nu să-și însușească de-a gata părerea celui care a relatat. Judecătorul știe ca are de-a face cu personaje din presă care pun vorbe în gura, inventează evenimente și din acest motiv a interzis accesul, mai ales ca e în joc viața unor oameni și nu niște mondenități…😉
Libertatea presei nu trebuie ingradita! Luptati!