Incident pe Otopeni, unde o femeie a încercat să intre ilegal în România cu trei copii și pașapoarte false
Potrivit Poliţiei de Frontieră, femeia, în vârstă de 26 de ani, a ajuns la punctul de trecere a frontierei de pe Aeroportul Otopeni în jurul orei 06.30. Inițial, ea a susținut că este mama celor trei copii cu care s-a prezentat la control.
„Având suspiciuni privind autenticitatea documentelor, poliţiştii de frontieră au procedat la verificări suplimentare, în urma cărora s-a constatat că minorii nu sunt cei din fotografiile paşapoartelor prezentate la control. În cadrul cercetărilor”, a transmis sursa citată.
Ulterior, ea a recunoscut că este mătuşa lor, explicând că a recurs la folosirea altor documente de identitate pentru a-i aduce pe cei mici, care nu au paşapoarte, la rudele lor din România.
În urma constatărilor privind faptele tinerei, poliţiştii de frontieră au deschis dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de fals privind identitatea şi tentativa de trecere frauduloasă…https://hotnews.ro/incident-pe-otopeni-unde-o-femeie-a-incercat-sa-intre-ilegal-in-romania-cu-trei-copii-si-pasapoarte-false-1985660