MIZERABILII… Terenul pe care a luat naștere această frumoasă groapă de gunoi este administrat de directorul Mircea Iosipescu. Mai mult decât atât, surse din interior ne-au declarat că primii care au depus gunoaie acolo au fost chiar angajații săi. Practic, mizeria de la Piața Bârlad ajunge în acest loc. Este posibil ca și alți afaceriști sau simpli cetățeni fără bun simț să fi urmat exemplu. Așteptăm, cu mare nerăbdare, reacția comisarilor de la Garda de Mediu Vaslui!

ILEGAL… Ceea ce vedeți în imagini este locul în care până acum un an se ținea bâlciul tradițional din Bârlad, sau fostul Obor. Acum este un loc al tenebrelor și al castraveților stricați, asezonați cu o groază de alte elemente care nu au ce căuta în acest loc. Acest teren aparține domeniului public al municipiului Bârlad și este administrat de Direcția de Administrare a Piețelor, Parcărilor și Cimitirelor. La această minunată direcție, responsabil și atotputernic este fostul șef la Poliției Economice (SICE), Mircea Iosipescu. Astfel, direct responsabil pentru mizeria incredibilă de pe acest teren al Bârladului îi aparține fără niciun dubiu. De lămurit este cine a creat zi de zi această mizerie chiar sub nasul bârlădenilor. Surse din cadrul Direcției conduse de Iosipescu ne-au declarat că primii și cei mai importanți depozitari de gunoaie în această zonă au fost chiar angajații direcției conduse de Iosipescu și este imposibil ca acesta să nu fi știut!
Cât e amenda, domnule director?
LEGAL… Interesant este că la ultima ședință a Consiliului Local Bârlad, Mircea Iosipescu a propus un set mare de amenzi pentru cetățenii recalcitranți și pentru piețarii care aruncă, cu iresponsabilitate, o roșie stricată! Nu apare în tabelul lui Iosipescu cât este amenda pentru cel care aruncă tone de gunoaie!
Ce nu spune primarul Boroș
IPCRIT… Dat fiind că primarul Dumitru Boroș le știe „pe toate”, este imposibil să nu fi avut cunoștință despre această imensă ilegalitate și despre groapa de gunoi apărută din neant în Bârlad. Totuși, acesta a ținut, recent, o pledoarie furtunoasă despre firmele nesimțite care nu fac contract pentru colectarea gunoaielor. Cât de nesimțită este, însă, Primăria Bârlad care a permis să apară această imensă groapă de gunoi?
Cat are de gand C.Local sa mai tolereze acest militian care are doar reflexe militienesti :sa dea amenda.Efectiv este jale peste tot.Daca n ar trebui sa l platim din banii nostri nu ne ar interesa , dar asa vrem sa se ia masuri si sa se puna un profesionist sa administreze aceste servicii de utilitate publica.