ANIVERSARE LA 100 DE ANI… La Chițoc, în comuna Lipovăț, o bătrână ajunsă la vârsta de 100 de ani face cântări lui Dumnezeu. Știe rugăciunile pe de rost cât și alte cântări îngerești. La serbarea centenarului aceasta, într-o asistență numeroasă, cu toți copiii, nepoții și strănepoții, ne-a recitat “Visul Maicii Domnului”, făcându-i pe unii să plângă. Născută în anul 1925, pe 15 iunie, Ruxanda Onuț a văzut și auzit multe. Am întrebat-o despre secretul longevității sale și ne-a spus că acesta este traiul în pace cu vecinii, cu frații și rudele, iar viața este darul lui Dumnezeu și de aceea trebuie să-L proslăvim. Când am întrebat-o despre război, aceasta s-a întristat brusc. Ne-a întrebat, cercetându-ne cu ochii adânc: “Mai vreți să știți?”. Aceasta ne-a dezvăluit momentele crâncene și dureroase pe care le-a trăit în cel De-al Doilea Război Modial, dar cu mândrie ne-a povestit cum familia sa l-a salvat pe un prizonier de război. La aniversare a venit și primarul comunei, Valerian Hriscu, împreună cu colegii săi. I-au dăruit o plachetă cu ocazia sărbătoririi centenarului, i-au oferit un frumos buchet cu flori, un tort și o sticlă de șampanie. La final i-au înmânat și o mică atenție, o subvenție pe care primarul o dă tuturor celor care împlinesc în comună 100 de ani. Primarul ne-a mărturisit că este la a cincea aniversare de acest gen din cariera sa de 25 de ani de primărie și cu mândrie a anunțat că în comună mai sunt două persoane în viață care au pășit peste centenar, una dintre ele având 103 ani.
Bătrâna s-a lăsat un pic așteptată la aniversarea sa. O rudă a centenarei noastre a spus că Ruxanda se gătește și vine imediat în curte unde era așteptată de rude, copii, nepoți, strănepoți, dar și invitați speciali, precum primarul și preotul. Tot întârziind, fiica acesteia s-a simțit datoare să ne spună adevărul: “Emoțiile au cuprins-o și de asta nu iese. Dar o să se învrednicească”. Primarul i-a luat apărarea: “Apoi, am eu emoții, de ce nu ar avea și sărbătorita? Ia uitați câtă lume s-a strâns aici. Și la un moment dat iese și bunica de 100 de ani din casă, flancată de copii și nepoți. Cineva a anunțat momentul: “Uite, vine, vine!” Primarul a întâmpinat-o, i-a sărutat mâna în semn de respect și i-a oferit flori și o plachetă intitulată: “Vârsta de Aur”. Din urmă, angajații primăriei au venit cu tort, șampanie și un plic. O subvenție de la Primărie, pentru a-și lua un cadou potrivit, pentru vârsta frumoasă pe care Ruxanda a împlinit-o. Bunica de 100 de ani se trage dintr-o familie cu 9 frați: Manole, Profira, Mandina, Iulia, Adam, Ghiță, Ioan și Antonia. Este al cincilea copil din cei nouă. Doar fratele Ghiță mai trăiește la Băcăoani și este născut pe 18 Martie 1930. În rest, toți au murit. Ruxanda a avut împreună cu soțul ei trei copii, pe Gică, Ionel și Maricica. Din nefericire, unul dintre aceștia, Ionel, a murit în 2015. Soțul femeii s-a stins și el devreme, la 61 de ani. Era mai mic ca aceasta cu patru ani, dar în 1990, într-o zi de septembrie s-a dus la Ceruri, exact în anul în care Ruxanda s-a pensionat de la CAP. Soțul ei a lucrat la Ceramică, apoi a fost zilier la pădure. Acum se bucură de cei doi copii în viață, de 12 nepoți, 16 strănepoți și o stră-strănepoată.
Primarul Valerian Hriscu, emoționat la aniversarea centenarei sale
Discursul ținut de primar la aniversarea centenarei a fost emoționant. Cu glasul gâtuit de niscai emoții, acesta a încercat să fie pe placul adunării, dar se cunoștea că este copleșit de însemnătatea momentului. “Ne bucurăm că suntem alături de dvs. când ați împlinit frumoasa vârsta de 100 de ani. Cu toții am vrea să ajungem la vârsta aceasta, dar nimeni nu știe ce urmează. Este o zi încărcată de emoții pentru dvs., dar sunt convins că și pentru noi, mai ales pentru copii, nepoți și strănepoți. V-ați născut la o zi importantă, la Sânziene și Dumnezeu a avut grijă de dvs. Eu, de exemplu, sunt de 25 de ani primar și până acum este doar al patrulea caz când particip la aniversări de 100 de ani. Trei trăiesc și acum, una dintre femei împlinește acuși 103 ani. Ce-a de-a doua (Eliza) împlinește 101 și acum dvs. În primii mei ani de administrație au mai fost doi centenari, în 2001 sau 2002. Țin minte o femeie la Lipovăț, Dinu, care a murit la 103 și culmea era sora bunicii mele. Dar pe atunci nu se sărbătorea ca acum”, a spus Valerian Hriscu, un primar trecut binișor de prima tinerețe. Și centenara noastră i-a dat dreptate: «Stăteam așa pe prispă, când eram mai tânără și am văzut într-un ziar un asemenea caz. Și m-am întrebat: “Oare cum a mai trăit omul acela atât?” Și tare m-am mirat atunci!». Apoi primarul a continuat: “Să vă dea Dumnezeu zile cât o vrea și să te bucuri, doamnă Ruxanda, tare, tare, tare! Noi credem că nu ați trăit degeaba pe acest pământ și mă uit în jur și văd mulți nepoți și strănepoți frumoși. Eu îmi doresc să sărbătoresc cu dvs. și la 105 ani și la 110 ani, dar s-ar putea ca atunci să nu mai fiu eu. Nu primar, adică de loc”, a mai spus edilul. După acest discurs Valerian Hriscu i-a înmânat o plachetă pe care scria: “Se acordă doamnei Onuț Ruxanda, cu ocazia împlinirii onorabilei vârste de 100 de ani”, un buchet cu flori și un tort, dar și un plic. “Aici aveți bani să vă cumpărați ce vreți”, a mai spus primarul. Bătrâna a luat plicul, l-a îndoit meticulos și l-a băgat în buzunar, apoi a suflat în lumânări. Primele care s-au stins au fost lumânările care aveau formă de zerouri, semn pe care primarul l-a comentat imediat: “Bunica va mai trăi, ia uitați-vă că doar zerourile s-au stins. Mai urmează de acum și alți ani”.
Ruxanda, moment de zile mari. A spus rugăciuni și cântece îngerești, interpretând impecabil aceste cântări aduse lui Dumnezeu
Bătrâna a spus o rugăciune pe de rost, pe care o spune în fiecare dimineață de când este copil. La final a completat-o cu mulțumirea către Dumnezeu: “Doamne, mulțumesc că m-ai învrednicit și că am avut tărie în picioare până acum, la o sută de ani”. Tot auditoriul prezent la aniversarea centenarei a fost impresionat, iar primarul a exclamat: “La vârsta dumneaei să știe o rugăciune atât de lungă pe de rost e mare lucru, ar trebui să învățăm și noi”. Încurajată de public, bunica Ruxanda a spus impecabil și “Visul Maicii Domnului”, iar asistența a luat aminte și și-a dat seama de unde a avut atâta putere această bătrână, care iată a ajuns la o vârstă venerabilă. Firește, ca reporter, am pus o întrebare imbecilă, dar singura care mi-a venit în momentul acela: “Ce trebuie să facă tineretul din ziua de astăzi ca să prindă, ca dvs, o sută de ani?” Eu mă gândeam că o să-mi spună să fim echilibrați cu mâncarea, cu vinul, că trebuie să dormi începând cu ora 21.00, chestii dintre acestea lumești, însă bătrâna la 100 de ani ne-a mai dat o lecție. Secretul longevității sale a stat în cu totul altceva, în pacea cu care trăiești cu frații, vecinii, dar și dragostea față de Hristos: «Să meargă la biserică în zilele de sărbătoare și să se roage. Cu frații să trăiască bine și cu vecinii. Să nu-i ocărască, să nu-i pizmuiască și să trăiască în pace. Dacă fac aceste păcate, să zică: “Iartă-mă Doamne că am greșit!”. Toți suntem în fața lui Dumnezeu egali. El te ridică, El te coboară!». Am întrebat-o apoi când i-a fost mai greu și la fel gândul îmi fugea la diverse perioade, la război, la comuniști și iarăși răspunsul bătrânei, de o simplitate debordantă m-a uluit: “Cel mai greu și ca muncă mi-a fost atunci când mi-am ridicat casa. Am avut și alt necaz (n.r. moartea unui fiu în 2015), dar prin puterea lui Dumnezeu am trecut peste”. Am insistat cu obsesia mea, războiul și aceasta mi-a răspuns cu o întrebare autoritară: “Mai vreți să știți?”. Apoi ne-a înșiruit bogățiile pe care le are după o viață lungă pe pământ: “Am trei copii, nepoți nu-i mai știu, parcă vreo 12 nepoți și 16 strănepoți și o stră-strănepoată. Să fie sănătoși toți, să trăiască și conducerea comunei!”
Războiul, un lucru cumplit văzut cu ochii unei fetișcane de centenara noastră
AMINTIRI URÂTE…Când i-am spus că războiul bate acum la ușă și trebuie să știm ce înseamnă un război, bătrâna de 100 de ani și-a făcut cruce mare și cu privirea speriată ne-a zis: «Eram și eu fetișoară. Stăteam lângă sobă acolo. Tata dormea pe prispă afară. De la răsărit se auzeau bubuituri. El, ca bărbat, auzea, dar nouă nu ne spunea nimic, poate din supărare. Dimineață, când s-a trezit, i-a zis mamei: “Măi, femeie, nu-i a bună!”. A doua dimineață, ne-a zis: “Măi, femeie, trebuie să plecăm!”. A trecut apoi primarul de la Iași, în căruță, și ne-a spus că trebuie să ne retragem de la șosea și să trecem calea ferată. Eu atunci, ca și copil, stăteam la Băcăoani. Aveam un car cu boi și am pus acolo, făină, mâncare, am legat scroafa de car și cu doi băieți de mână am mers până am ajuns la șoseaua înspre Lipovăț. Când am ajuns acolo, din urmă s-a dat foc la stogurile de fân ale nemților. Atunci ne-am băgat în apă. Apoi rușii au început și au mitraliat totul. După ce am trecut linia ferată, după Sărături, la deal, iaca vedeam trenul mitraliat și vagoanele jos de pe linii. Când am ajuns în Chițoc, ne-am dus la neamuri. Apoi a venit un alt comandant și ne-a spus că fiecare nou venit să facă un tranșeu în curte. Noi am zis: “Hai, să-l facem!”. Și ne-a arătat cum să-l săpăm, cu colț, nu drept cum credeam noi. Am făcut așa, cum ne-a spus, că să fim protejați când aruncă cu grenade. Și treceau tancurile și noi stăteam ascunși în beciuri. Ei întrebau de Fundu Văii. Se duceau înspre Bârlad. Eu doar îi auzeam, nu i-am văzut, că stăteam ascunși. A doua zi ieșeam la poartă ca copiii și am auzit un om. Aseară a trecut un avion și au aruncat cu manifeste, pe care scria: “Chițoc, sat frumos, am să te întorc cu fața-n jos!”».
Centenara ne-a povestit cum mama sa a salvat un prizonier din lagăr, care era din Chițoc
MĂRTURIE …Copiii au rugat-o pe bunica Ruxanda să povesteacă cum bunica lor, Ioana, a salvat un prizonier din mâinile rușilor, un anume Vasile Nițoi din Chițoc. “Familia mea era din Băcăoani. Soldații ne-au spus să pregătim niște găleți cu apă și să ieșim la poartă, că vine un rând de deținuți. Și am ieșit cu toții. Erau printre acei deținuți și români și nemți. Erau săracii vai de capul lor. Aveau doar câte-o obeală legată de picior și aceea se târâia pe jos. Și mergeau pe șosea, dar prin zoană (n.r. zona ierbată de lângă drum), că nu-i lăsa. Și unul dintre ei s-a repezit la noi în poartă. Acolo eram vreo cinci frați de-ai noștri adunați. Deținutul a recunoscut-o pe mama și a venit între noi. Noi nu ne-am speriat. L-am luat imediat și i-am zis: “Hai în casă!” Acolo aveam masa întinsă. Omul acela, Vasile Nițoi a luat lingura unui copil și a început să mănânce. A venit un tovăraș dintre cei ce îi păzeau și l-a tras de la masă. Dar mama i-a zis: “Lasă-l măi, că-i băiatul meu”. Și minune, l-a lăsat pe omul acela, nu l-a mai băgat în convoi. Și a trecut convoiul. Tata i-a dat haine de ale lui, o greblă în spinare, după ce a mâncat bine. L-a trecut Bârladul, apoi și calea ferată și a ajuns omul acasă la el, că era de aici din Chițoc. “Mătușă Ioană, dacă mata nu erai, eu astăzi nu mai existam”, a povestit bunica Ruxanda.
“Craniile nemților erau lângă calea ferată ca bostanii după ce culegi păpușoii”
CUTREMURĂTOR...Bunica Ruxanda a mai povestit din ororile războiului: “Strângeau prizonierii de pe unde îi găseau, prin râpi ascunși. Erau slabi, șchiopi, răniți. Așa-i vedeam noi. Treceau pe lângă poarta noastră. Aveam cartofii scoși și le dădeam lor. Îi mâncau așa cruzi cum erau. Mâncau săracii așa, obelele le târâiau în picioare și de abia mergeau. Unii nici nu mai puteau. Vai de capul lor!”. Ne-a mai spus că pentru cei care se ascundeau, de regulă soldați nemți, mama sa făcea în fiecare seară două mămăligi și le punea la marginea satului. Dar amintirea sa cea mai dureroasă a fost alta: “Mergeam la câmp în Sărături, pe lângă calea ferată, la câteva luni după ce au mitraliat trenul. Doamne, craniile soldaților nemți erau așa de multe, de parcă erau bostanii neculeși după ce tăiam păpușoii. Imaginea aceasta n-am cum s-o uit. O s-o duc în mormânt și arată că războiul nu este bun”.
Un primar trecut binișor de prima tinerețe… Fooooarte reală descrierea!