
URSUL SINGURATIC… Autoritățile vasluiene au fost puse în alertă după ce localnicii din satul Lunca, comuna Gherghești, au observat pe dealurile din apropiere, un urs, la mai puțin de 200 de m de locuințe. La fața locului a fost trimis un echipaj de jandarmi cu misiunea de a speria animalul ca acesta să se îndepărteze de sat și să evalueze situația. Dacă va fi nevoie, în zonă vor fi suplimentate forțele de ordine și vor fi chemați specialiștii Asociației Județene pentru Vânătoare și Pescuit pentru o eventuală tranchilizare și relocare a ursului. Oamenii din localitate spun că nu le vine să creadă ceea ce au văzut. “Nu am crezut să trăiesc timpurile să văd ursul plimbându-se și la noi, la Gherghești. Nu părea deranjat de oameni și își vedea de-ale lui. Am auzit că ar fi dat atacul la o crescătorie de porci și ar fi omorât unul, dar nu pot să spun cu siguranță dacă este așa sau nu”, spun oamenii din Gherghești. Încă de anul trecut, prezența ursului în județul Vaslui a devenit tot mai frecventă. Animalele au apărut în diferite zone, semn că nu vorbim de un singur exemplar. Mai mult, în urmă cu câteva luni, în comuna Gârceni, un urs a făcut și pagube, după ce a atacat o gospodărie situată la marginea satului și o stupină.
Mai aduc și pe la noi ăștia din județele vecine, ei sunt sătui de atâția ursi. Noaptea, când nu vede nimeni….