spot_img
spot_img
23.2 C
Vaslui
26-iun.-2025

FAZA ZILEI | Căruța strămoșească, fără complexe alături de mașinile de lux, pe străzile Vasluiului

- Advertisement -

CONTRASTE… Deși autoritățile locale au interzis vehiculelor cu tracțiune animală să mai intre prin municipiul Vaslui și să circule nestingherite printre mașini, iată că mai sunt proprietari de căruțe care nu au auzit de această regulă. Altfel nu s-ar explica cum de ieri, un bărbat cu căruța plină cu PET-uri și trasă de un căluț sur, a fost zărit pe străzile Vasluiului. Nici bine nu au apucat să comenteze indignați cei care au văzut cum căruța încurca mașinile din zonă, că de undeva și-au făcut apariția și polițiștii locali, care l-au luat la întrebări pe tânărul căruțaș. Inițial, se crezuse că acesta venise să își schimbe cartea de identitate, însă s-a lămurit situația ulterior, când omul a spus că a venit după certificatul de naștere al copilului său. “Până la urmă, uite că își câștigă și el o pâine cu căruța, cărând PET-uri. Acum, dacă a avut treabă la autorități, ca să își scoată certificatul copilului, a luat și căruța după el. Ți-e și milă pe o parte, mai ales dacă i-o fi dat amendă, dar pe de altă parte, dacă este regulă locală că nu ai voie prin oraș cu căruța, atunci trebuie să o respecți”, au spus cei care au asistat la situație. “După cum vedeți, ne dezicem de ce e autentic românesc. Căruța este a noastră din moși-strămoși. Și era loc destul în Vaslui, nu doar Land Rover-uri și alte mărci celebre. Nu de alta, dar să nu uităm de unde am plecat cu toții. Ne-am ajuns acum și nu ne mai plac căruțele. Pe vremuri, cine avea căruță în ogradă era om gospodar. Întrebați-vă bunicii! Respect pentru acest om, mai ales că face și curățenie, adunând PET-uri “, a reacționat, mai în glumă, mai în serios, unul dintre cei care au văzut imaginile.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

2 COMENTARII

  1. Sanda, citind știrea, exact la aspectul asta m-am gândit! Singura temere a unui om cerebral este aceea ca bietul cal sa nu sufere vrei spaima , dar atât! Faptul ca noi, ceilalți, nu mai putem de bine și avem câte trei masinoaie de familie pe care, dacă s-ar putea, le-am conduce simultan prin oraș…..asta spune multe despre hrapareala umana! E ca și cum vreo 10% din populația globala, aia foarte bogata, si-ar propune sa scape de rapănurile de noi de peste 7 miliarde de oameni pentru ca le luam oxigenul și le poluam lor viata, din toate punctele de vedere! Una peste alta, omul asta câștiga o pâine pentru copil! Ca noi, ăștialalți, nu mai incapem pe străzi de opulenta, grandomanie, superioritate, grimase, persiflare…..spune multe despre rasa umana !!!(mi s-a întâmplat ca un meltean, din „gipanul” lui înalt, sa se uite cu sictir pentru ca abia avea loc sa treacă, de parca l-am pus eu pe cocalar sa circule cu un hectar de masina care consuma dublu combustibil si care-mi poluează și aerul meu!!!)

  2. Cum să mergi prin oraș cu căruța încărcată cu PET-uri când orașul e sufocat de mașini și abia ne mișcăm. Dacă sacul ăla cade pe o mașină sau doamne ferește se sperie calul și întra cu căruța într-o mașină, cine plătește că tânărul ăsta nu are cum sa plătească.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.