ORDINE… Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a publicat spre dezbatere publică un proiect de act normativ referitor la acordarea sporurilor pentru gestionarea proiectelor finanțate din fonduri europene în funcție de criterii de performanță, act normativ prin care s-ar introduce meritocrația în administrația publică, anunță ministrul Cseke Attila. În județul Vaslui, la fel ca în aproape toată țara, numai cine nu vrea nu beneficiază de aceste sporuri, chiar dacă proiectele finanțate cu fonduri europene bat pasul pe loc, sau mai rău, împovărează bugetele locale. Iar la acest capitol, cel mai bun exemplu este proiectul Drumului Strategic Bârlad – Laza – Codăești, care nu doar că nu a fost finalizat la timp, ba mai mult, a crescut partea de cofinanțare a județului Vaslui de la 8 la peste 60 de milioane lei. Acest eșec total al administrației județene nu i-a împiedicat însă pe cei care s-au ocupat de acest proiect să-și încaseze sporurile de câteva mii de lei, sume pe care multi vasluienii nu le câștigă nici după două luni de muncă asiduă.
Propunerea de act normativ modifică regulamentul cadru privind criteriile pe baza cărora se stabilește procentul de majorare salarială pentru personalul plătit din fonduri publice, precum și condițiile de înființare a posturilor în afara organigramei, în cadrul instituțiilor și al autorităților publice care implementează proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile sau prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). “Măsura propusă va asigura o abordare justă a folosirii banilor publici. Introducem meritocrația în administrația publică. Cei care merită, cei care asigură absorbția fondurilor europene pentru dezvoltarea României pot primi chiar și 50% spor, pe baza unor criterii ferme, dar cei care nu contribuie semnificativ la implementarea acestor proiecte, pe baza unui raport de progres, nu vor beneficia de sporuri”, a declarat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.
Sporurile vor fi acordate în funcție de rapoarte trimestriale de progres
Astfel, acordarea sporurilor se va realiza în funcție de timpul efectiv lunar lucrat, dar și de valoarea proiectului implementat, în condițiile în care se dovedește, prin raport de progres trimestrial, aprobat de ordonatorul de credite, că au fost înregistrate progrese în implementarea acestuia în trimestrul anterior. În funcție de cumulul celor doi indicatori, respectiv timpul lucrat și valoarea proiectului, sporul poate fi de 5% și până la cel mult 50%. “Se consideră că au fost înregistrate progrese în implementarea proiectului, dacă a fost realizată o creștere a execuției documentare (studii, referate, cereri de plată, documentația pentru proiectare inclusiv obținerea de avize) de cel puțin 5% pentru activitățile eligibile prevăzute în proiect, în funcție de complexitatea acestuia, sau a fost realizată o creștere a execuției fizice de cel puțin 3%. Totodată, dacă au fost derulate cel puțin 3% dintre activitățile eligibile prevăzute în proiect, în funcție de complexitatea acestuia, sau au fost recepționate cel puțin 3% din bunurile, serviciile, lucrările prevăzute în proiect”, se arată în comunicat.
Dacă timpul lunar efectiv lucrat pe proiectele de investiții finanțate din fonduri europene este de cel mult 20 de ore, sporul poate fi între 5-10%, în funcție de valoarea proiectului sau a proiectelor, iar acest procent crește gradual. La peste 80 de ore lucrate pe lună, sporul poate fi de 25-50%, la un proiect cu o valoare de peste 20 de milioane de lei. Curtea de Conturi a României poate verifica raportul de progres, iar, în cazul în care se dovedește că nu reflectă realitatea, pentru sumele obținute nelegal răspunderea este în solidar a echipei de proiect, a persoanelor aflate pe circuitul de avizare și a ordonatorului de credite”, mai menționează ministrul Dezvoltării. Măsurile din proiectul supus dezbaterii publice sunt propuse să intre în vigoare din 1 septembrie 2025.
La Vaslui se bonusează neperformanța
Măsurile gândite de Ministerul Dezvoltării sunt mai mult decât bine-venite, atât timp cât toți primarii și șefii de prin primării s-au mufat la aceste sporuri destul de generoase, deși proiectele finanțate din fonduri europene la care lucrează, bat pasul pe loc. Cel mai bun exemplu este Drumul Strategic Bârlad – Laza – Codăești, pentru care Uniunea Europeană a asigurat un buget de zeci de milioane de euro și pe care cei din conducerea județului nu au fost capabili să îl implementeze nici după șase ani de la startul lucrărilor. Ani de zile, lucrările pe șantierul respectiv au stagnat pentru că cineva nu-și încasase șpaga, însă asta nu l-a împiedicat pe managerul proiectului să încaseze acel spor generos la salariu. La fel cum a făcut-o și managerul proiectului “Extindere Parc Copou”, pentru care Primăria Vaslui a fost nevoită să cheltuie în jur de 570.000 lei din bugetul municipiului pentru achiziția unor stâlpi, doar pentru că firma care efectuase lucrările nu le-a finalizat în termenul prevăzut în contract. Cheltuieli suplimentare, lucrări de proastă calitate, neefectuate la timp, proiecte nefinalizate și bugetate suplimentar din banii vasluienilor, în timp ce funcționarii publici își încasau sporurile chiar și de 25% la salariu.
Afara cu putorile din primării…la câmp, la sapa, nu la ciordeala
Să reducă personalul de prin primării că nu mai încap prin birouri și le-a făcut birouri și pe holurile primăriilor. Cât personal era înainte când se lucra cu registre și dosare și cât este acuma când se lucrează computerizat???De 20 de ori mai mult și cu salarii babane și sporuri
Astia care se ocupa de proiecte sa ia bani in plus? Sa inteleg ca toti de sus in jos…. dar astia nu ar trebui sa fie salariati? Toti care vin se gindesc cum Ciordeles ciricleaua?
Nici nu trebuie sa le dea sporuri, iti indeplinesti atributiile ramai, nu? pai afara sa vina alti competenti.
De ce ” sa dea fiori” salariaților cand abia asta este normalitatea!
Exact la timp dl. Braniște a cerut constructorului care renovează instituțiile de învățământ să respecte termenul altfel…