INVITAȚIE… O nouă ediție a Raidului „Ștefan cel Mare – Podul Înalt” va avea loc în acest weekend în Vaslui. Evenimentul va începe sâmbătă, 5 iulie, la ora 11:00, când mașinile de epocă se vor deplasa spre Podul Înalt, urmând traseul Piața Civică – Deleni – Costești – Podul Înalt. La ora 14:00, echipajele vor reveni în Piața Civică, unde va avea loc premierea participanților și „șueta colecționatilor”. „Anul acesta va fi o ediție aniversară pentru că sărbătorim 550 de ani de la marea victorie de la Podul Înalt. Evenimentul se va desfășura în perioada 5-6 iulie, iar vehiculele istorice vor fi expuse în Piața Civică din Vaslui sâmbătă, între orele 10:00-11:00 și după ora 15:00, precum și duminică, până la ora 11:00. Evenimentul este organizat împreună cu Primăria municipiului Vaslui și Consiliul Local Vaslui. Îi așteptăm pe vasluieni să admire vehiculele expuse, parte a patrimoniului tehnic românesc și universal, un adevărat muzeu pe roți”, a transmis Narcis Aprodu, președintele Retromobil Club România – filiala Vaslui.