Un tânăr din Bârnova a scăpat cu o pedeapsă cu suspendare deși în cameră i-a fost găsită o cantitate de cannabis cât se confiscă de regulă de la un dealer.
Starea în care se găsea tânărul și lipsa dovezilor că ar fi și vânzător, nu doar consumator, i-a convins însă pe judecători să-l lase în libertate.
Tânărul se comporta agresiv cu familia
În noaptea de 26/27 ianuarie 2021, poliția a fost chemată de o femeie la domiciliul său din satul Păun, pentru a lua măsuri împotriva unui tânăr care se manifesta agresiv atât verbal, cât și fizic. Tânărul era chiar fiul femeii. Acesta era consumator de droguri de mai multă vreme, iar pe fondul consumului, începuse să aibă tulburări de comportament. Cu ocazia intervenției, tânărul a fost preluat de o ambulanță și transportat la Institutul de Psihiatrie, bănuindu-se că era vorba tot de o criză provocată de consumul de droguri.
Între timp, tatăl tânărului a găsit pe jos în camera pe care Cătălin Dăscălescu o ocupa la mansarda casei în care locuiau părinții săi, o cantitate de frunze uscate, pe care le-a strâns și le-a pus într-o pungă de celofan. Tot în cameră, bărbatul a găsit și un borcan cu eticheta de unt de arahide, conținând fragmente de plante. Dimineață, el a predat la postul de poliție din Bârnova produsele vegetale găsite. În urma analizelor efectuate, s-a constatat că era vorba de cannabis…https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/un-tanar-din-barnova-a-fost-condamnat-la-o-pedeapsa-cu-suspendare-cu-toate-ca-asupra-lui-s-a-gasit-o-cantitate-de-droguri-cat-la-un-dealer-obisnuit–1773274.html