spot_img
spot_img
29.4 C
Vaslui
15-iul.-2025

Bacău: Propunere de trimitere în judecată pentru 17 persoane acuzate de infracțiuni silvice; prejudiciu de aproape un milion de lei

- Advertisement -

Polițiștii au propus procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău trimiterea în judecată a 17 persoane acuzate de infracțiuni silvice, cu un prejudiciu de aproape un milion de lei, a informat, sâmbătă, într-un comunicat de presă transmis AGERPRES, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bacău.

Faptele au fost săvârșite în perioada 2020-2022, într-un canton silvic aparținând unui ocol silvic privat din județul Bacău.

‘În urma activităților investigativ-operative desfășurate, polițiștii au stabilit că în perioada menționată, din fondul forestier administrat de respectivul canton silvic ar fi fost tăiată ilegal și sustrasă o cantitate de peste 1.500 de metri cubi de masă lemnoasă, prejudiciul cauzat fiind estimat la peste 960.000 de lei’, a precizat IPJ Bacău.

Anchetatorii susțin că persoana responsabilă de cantonul silvic ar fi pus anual în valoare, în mod repetat, aceleași unități amenajistice, autorizând partizi forestiere în cadrul cărora există suspiciuni că ar fi utilizat în mod abuziv dispozitivul legal de marcare, marcând arbori suplimentari față de cei autorizați, care nu erau menționați în documentele oficiale.

‘Ulterior, împreună cu alți doi lucrători silvici și cu participarea pădurarului titular de canton, ar fi efectuat formal verificări și recepții ale exploatărilor forestiere realizate de către doi operatori economici favorizați, întocmind procese-verbale care atestau în mod nereal inexistența tăierilor ilegale, acoperind astfel activitatea infracțională. Totodată, pentru a crea o aparență de legalitate, pădurarul ar fi utilizat un dispozitiv artizanal metalic cu formă circulară, asemănător dispozitivului legal de marcare, împreună cu spray-uri utilizate la marcarea arborilor, pentru a marca în mod fraudulos în vederea exploatării ilegale arbori suplimentari, în afara celor autorizați. Masa lemnoasă astfel obținută era valorificată prin intermediul celor doua societăți comerciale implicate, iar lemnul de foc era comercializat către diverse persoane fizice’, menționează comunicatul de presă al IPJ Bacău…https://agerpres.ro/justitie/2025/07/12/bacau-propunere-de-trimitere-in-judecata-pentru-17-persoane-acuzate-de-infractiuni-silvice-prejudici–1467828

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.