National

Ploi torențiale și vijelii, marți, în 21 de județe – HARTĂ. Caniculă în alte nouă județe până miercuri

Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică valabil în zone din 21 de județe până marți seara, avertizând că în acestea sunt posibile ploi torențiale, vijelii și chiar grindină. În alte nouă județe din sud și în București este în vigoare până cel puțin miercuri un cod galben de caniculă.

Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată

La munte, în Maramureș, nordul și nord-vestul Olteniei, vestul Moldovei și local în Transilvania, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii (rafale de 50…70 km/h) și izolat grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 35…40 l/mp.

Perioade cu instabilitate atmosferică accentuată vor fi astăzi și în restul teritoriului, dar pe arii mai restrânse, precizează meteorologii.

Cod galben de caniculă

Marți și miercuri, valul de căldură va persista în jumătatea sudică a Olteniei și a Munteniei, precum și în Dobrogea continentală, unde va fi caniculă și disconfort termic ridicat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități…https://hotnews.ro/ploi-torentiale-si-vijelii-marti-in-21-de-judete-harta-canicula-in-alte-noua-judete-pana-miercuri-2024125

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button