PROROC… Astăzi îl sărbătorim pe marele profet, sfântul Ilie, făcător de minuni și aducător de ploaie pe vreme de secetă. Acesta a venit pe lume cu peste 800 de ani î. Hristos, în ținul Tesvi, din Galaad, într-o perioadă în care iudeii se închinau idolilor și zeilor străini, pe vremea împăratului Ahab. Sfântul și Măritul Prooroc Ilie Tesviteanul este unul dintre cei mai mari profeți trimiși de Dumnezeu. Numele lui se poate traduce prin cel al cărui stăpân este Dumnezeu, sau stăpânul meu este Dumnezeu. Faptele sale sunt descrise în Vechiul Testament, dar se fac multe referiri la el și în Noul Testament și le veți citi mai jos. În tradiția populară, Sfântul Ilie este prezentat ca mergând pe cer într-un car cu roți de flăcări, tunând și lovind diavolii cu biciul de foc. Se mai spune că este aducător de ploaie și că poate provoca furtuni puternice. Multe legende spun să Sfântul Ilie nu și-a încheiat misiunea pe pământ, el ridicându-se la cer și așteptând acolo sfârșitul lumii, pentru a se lupta cu căpetenia diavolilor. Tot în tradiția populară acesta este văzut ca un bătrân cu bici de foc. se spunea că dacă munceai de ziua lui trăsnetul lovea casa sau grajdul. Femeile nu torceau, bărbații nu coseau, iar copiii stăteau în prag și ascultau cerul. Și dacă tunetul lovea se spunea că s-a supărat Ilie că l-a uitat cineva. În sate de munte, gospodarii aduceau la Sfântul Ilie cepe mari din grădină și le puneau la icoană, ca să nu abată ploaia cu piatră peste vară. Se spune că ceapa păzește recolta și ține grindina departe. După rugăciune cepele erau tăiate și împărțite. Fie primea câte o porțiune de “pază”. În dimineața acestei zile se culeg plante de leac, în special busuioc, care sunt puse apoi la uscat, iar femeile duc busuioc la biserică pentru a fi sfințit după care, întoarse acasă, îl pun pe foc, iar cenușa rezultată o folosesc în scopuri terapeutice. De Sfântul Ilie, românii își amintesc și de sufletele morților, în special de sufletele copiilor morți. Femeile chemau copiii străini sub un măr, pe care îl scuturau și dădeau de pomană merele căzute. Bisericile sunt pline, acum, cu bucate pentru pomenirea morților (Moșii de Sant-Ilie), iar la casele gospodarilor sunt organizate praznice. De Sfântul Ilie, la sate, apicultorii recoltau mierea albinelor. Recoltarea mierii se făcea numai de către bărbați îmbrăcați în haine de sărbătoare, ajutați de către un copil, femeile neavând voie să intre în stupină. După recoltarea mierii, cei din casă, împreună cu rudele și vecinii invitați la acest moment festiv, gustau din mierea nouă și se cinsteau cu țuica îndulcită cu miere. Masa festivă avea menirea de a asigura belșugul apicultorilor. Sunt-Ilie marchează și miezul verii pastorale, dată la care le era permis ciobanilor să coboare în sate, pentru prima dată după urcarea oilor la stână. Cu această ocazie, ciobanii tineri sau chiar cei maturi aduceau în dar iubitelor sau soțiilor lor furci de lemn pentru tors, lucrate cu multă migală.
Iată viața și faptele Sfântului Proroc Ilie așa cum este prezentată în Vechiul Testament. Se spune ca la nașterea sa tatăl său a văzut oameni îmbrăcați în alb învelindu-l în scutece de foc și, dându-i numele, i-au dat să manânce o flacără, simbol al râvnei pentru Dumnezeu care l-a mistuit de-a lungul întregii sale vieți. Încă din copilărie, ținea strict toate poruncile Legii și se ținea în permanență în fața lui Dumnezeu printr-o feciorie indiferentă, post neîncetat și rugăciune arzătoare, care îi făcura sufletul ca focul și făcură din el modelul vieții mănăstirești. Pe vremea când Ahab a urcat pe tronul regatului din Nord, aflat în schisma înca din vremea lui Ieroboam, lipsa de pioșenie și depravarea predecesorilor săi ajunse la culme. Încurajat de soția sa, respingătoarea Izabel, el îi persecuta pe Profeți și pe toți oamenii rămași credinciosi lui Dumnezeu și se închina idolilor Baal și Astarte. Profetul Ilie se duse atunci la rege și îi spuse: “Domnul e viu, Dumnezeul Armatelor, Dumnezeul lui Israel, în fața căruia stau astăzi ! Nu, nu va fi în acești ani nici rouă nici ploaie decât prin cuvânt din gura mea! ”. La cuvintele Profetului o secetă groaznică se abătu atunci, ca febra, asupra pământului: totul fu secat, devastat, ars; bărbații, femeile, copiii, animalele domestice și animalele sălbatice, toate mureau din lipsa hranei, izvoarele secau, plantele se ofileau și nimic nu scăpa urgiei îngăduite de Dumnezeu, cu speranța că foametea va face pe poporul lui Israel să se căiască și să se întoarcă la credință. Din porunca lui Dumnezeu, Profetul, acoperit cu o piele de oaie și înveșmântat cu piele de vițel, părăsi ținutul lui Israel și se duse la râul de Chorrath (Kerrith), aflat dincolo de Iordan (după tradiția bisericească, în acest loc a fost ridicată apoi mănăstirea Hozeva, care mai există și astăzi, și unde a trăit și sfântul Ioan Iacob Hozevitul). Se adăpa cu apa cascadei iar Domnul îi trimise corbi – animale pe care evreii le considerau impure și care aveau reputația unei mari cruzimi față de progeniturile lor – pentru a-i duce pâine dimineața și carne seara, ca să trezească în profet mila pentru poporul care suferea. Când cascada seca și ea, Dumnezeu își trimise slujitorul său la Sarepta din Sidon, lăsându-l să vadă de-a lungul drumului efectele dezastruoase ale secetei, pentru a trezi încă o dată în el mila. Ilie ajunse la o văduvă săracă, păgână, care aduna lemne pentru a coace pâine pentru ea și fiul sau. În ciuda sărăciei în care se afla, ea puse înainte de toate datoria ospitalității și îndată ce Profetul i-o ceru, ea îi pregăti o pâine, cu făina și uleiul pe care le mai avea. Primi fără întârziere răsplata ospitălității sale: la cuvântul Profetului, covata sa cu făină și ulciorul său cu ulei nu se mai goliră până la revenirea ploii. Trecuseră câteva zile de când Ilie era găzduit la această văduvă când iată că fiul ei muri. Cum femeia, în durerea ei, îl acuza pe omul lui Dumnezeu că ar fi adus nenorocirea asupra casei ei, Ilie îl lua pe copil, îl urcă la etaj acolo unde locuia el și după ce a suflat de trei ori asupra trupului neînsuflețit chemându-l cu strigăte puternice pe Dumnezeu, el îl înapoiî pe tânărul băiat viu mamei sale, profețind astfel învierea morților.
Minunile Sfântului Ilie de pe muntele Carmel
Seceta își abătuse nenorocirea peste tot ținutul de peste trei ani și mare parte din populație fusese deja decimată; dar Dumnezeu, respectând jurământul Profetului său, nu voia să își arate mila mai înainte ca Ilie să fi înțeles că el nu dorește moartea păcătoșilor ci întoarcerea lor la credință (cf. Iezechiel 33 :11). Îl trimise deci pe Profet la regele Achab, pentru a-i anunța că urgia avea în curând să înceteze. Ilie se arăta în fața regelui care rămase surprins să îl vadă venind, liber, pe cel pe care îl căutase peste tot cu slugile sale și îl invită să adune pe tot poporul lui Israel pe muntele Carmel ca martor al confruntării sale cu cei 450 de profeți ai lui Baal și cei 400 de profeți ai pădurilor sacre întreținuți de infama Izabel. Când toată lumea fu adunată, Ilie zise falșilor profeți: “Până când veți schiopăta în genunchi? Dacă Domnul este Dumnezeu, mergeți după el! Dacă este Baal, atunci duceți-vă la el!”. El ceru ca doi tauri să fie pregătiți pentru sacrificiu și să fie asezați pe rug, dar fără să aprindă focul și îi lasă pe falșii profeți să aducă primii sacrificiul. Aceștia îl invocară cu strigăte pe Baal, tăindu-și carnea, din zori până în seară, dar în zadar. Ilie râdea de ei, încurajându-i să strige mai tare, de teamă ca zeul lor să nu fi adormit sau să nu fie ocupat cu alte treburi. La venirea serii, Profetul înalța un Altar cu 12 pietre, reprezentând cele 12 seminții ale lui Israel, sapă un sanț larg in jurul Altarului, pe care pusese taurul jupuit de piele, și porunci să fie vărsată în trei rânduri, apă din belșug peste victimă, astfel încât să se umple șantul. Apoi adresa spre cer un strigăt puternic, invocându-l pe Dumnezeul lui Abraham, lui Isaac și al lui Iacov. Pe dată coborî foc din cer, devorând jertfa, lemnul și apa. Tot poporul căzu atunci cu fața la pământ strigând: “Cu adevărat Domnul este singurul Dumnezeu”. Din porunca lui Ilie, falșii profeți fură prinși și omul lui Dumnezeu le taie beregata cu propriile sale mâini la râul Cison. El îl anunță apoi pe Achab că seceta avea în curând să înceteze, apoi urcă în vârful Carmelului și, plecându-se asupra pământului, cu capul între genunchi și mintea adunată în inimă, începu să se roage. De șapte ori trimise pe slujitorul său să privească orizontul, în direcția mării, iar a șaptea oară un norișor își făcu apariția, cerul se întunecă și ploaie căzu din belșug, răspândind pe pământ binecuvântarea cerească.
Încercările Sfântului Ilie, după ce a fost părăsit de harul lui Dumnezeu și cele 40 de zile de mers în pustiu, până ajunje pe muntele Sinai unde-și recapătă strălucirea
Când regina Isabela află de masacrul profeților săi, se enervă cumplit și se jură să se răzbune. Ilie, care nu se temuse de mulțimea falșilor profeți, fu părăsit de harul lui Dumnezeu și cuprins de lașitate se ascunse în Bersabeea în pământul lui Iuda. Epuizat de cât mersese în pustiu, se aseză la umbra unui copac și îi ceru lui Dumnezeu să îi ia viata inapoi. Un Înger al Domnului i se arăta atunci cu o pâine și un ulcior de apă. Acest ajutor dumnezeiesc îl făcu să își reîmprospăteze forțele și putu să meargă 40 de zile în pustiu, până la muntele lui Dumnezeu, Horeb (vârful muntelui Sinai, pe același loc unde Dumnezeu i se arătase lui Moise, cf. Exod 33). Intră în adâncul stâncii în care se ascunsese în trecut Moise și Dumnezeu îi vorbi noaptea. Ilie răspunse: “Sunt plin de sârguință pentru Domnul atot-puternic căci fiii lui Israel au părăsit legământul Tău, au doborât Altarele tale și Ți-au ucis Profeții, am rămas singur iar ei încearcă să îmi ia viața ”. Dumnezeu îi porunci să iasă și să stea pe munte pentru a-l vedea. Se făcu atunci o furtună puternică, munții fură despicați iar stâncile sparte, dar Domnul nu era în furtună; iar după furtună, un cutremur, dar Domnul nu era în cutremur; un foc, dar Domnul nu era în foc. După foc se auzi o adiere ușoară. Cum o auzi, Ilie îți ascunse fața cu haina sa și se ținu sub peștera, căci Dumnezeu era în adierea ușoară. Domnul îi spuse că, departe de a fi singurul dintre drepți, alți șapte mii de Israeliți nu își plecasera genunchii în fața lui Baal și îi porunci să se întoarcă pe același drum pentru a unge pe Hazael ca rege al Siriei și pe Iehu ca rege al lui Israel, apoi pe Elisei ca urmaș. Găsindu-l pe Elisei ocupat cu aratul pământului cu 12 perechi de boi, Ilie își aruncă peste el haina lui făcându-l discipolul său (cf. 14 iunie).
Pocăința regelui care l-a umilit pe profet și blestemul pe care l-a purtat fiul acestuia. Moartea reginei Isabelei, o femeia rea care se închina idolulul Baal
Regele Achab continuă însă cu faptele sale lipsite de pioșenie și pusese stăpânire pe vița-de-vie a lui Nabot din Yizreel, cerând – la sfatul lui Isabel – ca acesta să fie omorât. Profetul Ilie, care nu se mai manifestase pentru o vreme, fu trimis de Domnul în Samaria și spuse regelui: “Chiar pe locul în care câinii au lins sângele lui Nabot câinii vor linge și sângele tău iar prostituatele se vor lăfăi în sângele tău”. El mai spuse ca nefericirea avea să se abată peste toată casa lui Achab, câinii aveau sa sfîșie trupul lui Isabel pe zidul de fața de la Yizreel. La aceste cuvinte, regele fu cuprins de căință: își sfîșie hainele, se îmbrăca cu un sac și ținu post. Domnul aproba pocăința lui și anunța prin Profetul său că nu va da frâu liber mâniei Sale decât sub domnia fiului său. Achab muri la puțină vreme iar fiul său, Ohozias, om superstițios, lua prelua puterea. Căzând bolnav trimise soli în căutarea unui oracol pe lângă Baal Zebud la Egron (Akkaron). Profetul Ilie se prezentă în fața solilor, anunțînd că regele nu se va mai scula. Când transmiseră acest mesaj, descriindu-l pe Profet, regele înțelese că era vorba de Ilie și trimise o armată de 50 de oameni pentru a-l aresta. Dar în doua rânduri, din porunca Profetului, un foc coborî din cer și îi mistui pe soldați. Al treilea ofițer îl ruga să îl cruțe iar Ilie îl asculta și se duse la rege, anunțîndu-i chiar el că avea să moară pentru că ceruse ajutor de la falșii zei. Ohozias muri într-adevăr la câteva zile iar fratele sau Ioram deveni rege al lui Israel. În timpul celor 12 ani ai domniei sale el suprimă cultul lui Baal, dar nu făcu să înceteze păcatul lui Ieroboam care dăduse naștere schismei în rândul poporului lui Dumnezeu și încurajase idolatria. De aceea Dumnezeu abătu necazul asupra casei sale și îndeplini profeția fără împotriva lui Ioram și, intrând el în orașul Yizreel, Isabel fu omorâtă aruncată din înaltul unei ferestre. Sângele sau se scurse pe zid iar câinii îi mâncară trupul mai înainte ca ea sa fi putut fi îngropată.
Înălțarea la cer cu tot cu trup a sfântului Ilie într-un care cu foc
După 15 ani de profeții, îndeplinind misiunea pe care i-o încredințase Dumnezeu, Ilie se duse de la Galgalla Bethel, însoțit de Elisei care nu voia să își părăsească învățătorul. De acolo se duseră la Ierihon. Ajuns pe malul Iordanului, Ilie își lua haina din piele de oaie, o înfășura și lovi apele, care se despărțiră pentru a-i lăsa să treacă pe uscat. Când Elisei îi ceru să primească indoită parte din harul sau profetic, Ilie îi răspunse: “Dacă mă vei vedea pe când voi fi înălțat la cer, așa ți se va da”. Și pe când mergeau ei astfel prin pustiu taifăsuind, un car de foc tras de cai scăpărători apăru între ei. Ilie urcă în car și fu “ca” luat în cer (Parinții au subliniat că acest “ ca ”, adăugat în versiunea Septantă arată că Ilie nu a fost dus cu trupul la Cer, fapt imposibil înainte de invierea și înalțarea lui Hristos, dar că a scăpat morții, precum Enoh și a fost reținut de Dumnezeu într-un loc necunoscut, până în ultima zi), într-un rotocol, in timp ce Elisei striga: “Părinte, Părinte, carul lui Israel și caii săi!”. El lua haina Profetului care căzuse peste el și lovind apele de doua ori putu să traverseze Iordanul, salutat de Fiii Profetului care strigau : “Duhul lui Ilie s-a lasat asupra lui Elisei!”. Astfel înalțat în înălțimi cu trupul, Profetul Ilie prefigura Înalțarea Domnului Nostru Iisus Hristos iar prin trimiterea hainei sale peste discipolul său, el vestea coborârea Sfântului Duh în ziua Rusaliilor (cf. Sfântul Roman Melodul, Condacul Profetului Ilie, 33). Reprezentant de vaza al ordinului profetic ajuns prin râvnă sa pe culmea cea mai de sus a virtuții, Ilie fu judecat demn de a vedea față în față slava Dumnezeului întrupat, alături de Moise și de cei trei Apostoli în ziua Schimbării la fața (cf. Matei 17), care anunța a doua venire a Domnului Nostru Iisus Hristos. Coborând de pe muntele Taborului, discipolii îl întrebară pe Domnul dacă Ilie trebuia să vină înainte de învierea morților pentru a pune toate lucrurile înapoi cum au fost, după cum învăța Profeții (Malahia 3 :23). Hristos le răspunse: “Ilie a venit deja și ei nu l-au cunoscut ci l-au tratat după cum au vrut ei”, făcând aluzie la Sfântul Ioan Botezătorul care venise să pregătească propria Lui venire, cu duhul și cu puterea lui Ilie (Luc 1 :17). Așa cum Ioan fu Înaintemergetăroul primei veniri în trup a Fiului lui Dumnezeu, astfel Ilie va fi, se crede, premergătorul celei de a două veniri, la sfârșitul veacurilor. Tradiția ecleziastă a văzut adesea în cei doi martori, care vor muri în ultima luptă împotriva lui Antihrist (Apocalipsa 11), pe Enoh și Ilie, care au fost păziți de moarte în acest scop.
