
OPTIMIȘTI… CSM Vaslui s-a întărit puternic pentru sezonul 2025-2026 al Ligii Zimbrilor. Printre noii veniți se află interul Dragoș Hanțaru, portarul Vlad Rusu și Bogdan Păunescu, jucător care a mai evoluat la Vaslui. Cei trei au declarat că se simt norocoși și motivați să facă parte din această echipă, care promite mult în sezonul ce urmează.
“Sunt fericit să ma aflu aici. Am găsit un grup frumos, un grup care își dorește performanță pentru CSM Vaslui și asta mă face foarte fericit să mă aflu aici. Mi-am propus să muncesc, să ajut cât pot echipa pentru că sunt un jucător de valoare. Am încredere că anul acesta ne vom depăși performanțele din anii trecuți”, a declarat portarul Vlad Rusu într-un interviu pentru pagina de facebook a CSM Vaslui. Interul Dragoș Hanțaru, care vine de la Potaissa Turda, își dorește ca echipa să fie una incomodă pentru toți adversarii. “Sunt nerăbdător să îmi încep cariera la Vaslui. Va fi pentru prima oară când voi juca pentru echipa de seniori din orașul natal, oraș în care am crescut și sunt cu adevărat nerăbdător să avem primele meciuri acasă. Îmi doresc foarte mult să fiu sănătos, să pot aduce un plus echipei și să o ajut să își îndeplinească obiectivele. Sunt foarte motivat să ne batem cu oricine va veni la noi acasă, iar în deplasare să facem meciuri foarte bune. Vrem să fim o echipă care să fie incomodă tuturor”, a spus vasluianul Dragoș Hanțaru. Revenit la Vaslui, Bogdan Păunescu vrea ca CSM-ul să aibă un an foarte bun și să termine cât mai sus în clasament. “Mă bucur că m-am reîntors la Vaslui. Pentru mine a fost foarte important că oamenii de aici m-au tratat foarte bine, iar decizia de a semna din nou cu CSM Vaslui a fost ușor de luat. Am găsit un vestiar ca o familie și așa ne dorim să rămânem în continuare. Îmi doresc să terminăm cât mai sus în clasament, să avem un an cât mai bun și să rămânem cu toții sănătoși. “ a declarat Bogdan Păunescu. Din păcate, Liga Zimbrilor a rămas cu doar 11 echipe după ce CSM Focșani 2007 a anunțat că se retrage din competiție.
Marele Paunescu …a venit , a stat 3 luni l au dat afară și acuma l a readus tata Armanu 😂😂😂 mare handbalist 🙈 numai voi știți ce combinații faceți pe banii noștri din păcate !