O femeie de 65 de ani din județul Iași a fost achitată definitiv de Curtea de Apel, după ce a fost acuzată că și-a ucis soțul în urma unei altercații violente.
Instanța a stabilit că femeia din localitatea ieșeană Cucuteni a acționat în legitimă apărare, după ce a îndurat mai mult de trei decenii de abuzuri fizice și psihice din partea bărbatului.
Potrivit martorilor și declarațiilor fiului celor doi, femeia a trăit timp de 32 de ani sub teroarea unui soț recunoscut în sat pentru violența sa și consumul excesiv de alcool. Vecinii au relatat că femeia era agresată aproape zilnic, fiind bătută cu parul sau alte obiecte.
Tragedia s-a petrecut în noaptea de 15 august 2022, când bărbatul s-a trezit furios și a început să o lovească cu pumnii, reproșându-i că nu și-a făcut treaba în gospodărie. La un moment dat, a luat un țăruș metalic și a lovit-o în zona feței. Temându-se pentru viața sa, femeia a pus mâna pe un cuțit și și-a înjunghiat soțul în piept. Lovitura i-a fost fatală.
Inițial, Tribunalul Iași a respins apărarea invocată de avocatul femeii, acuzând-o de omor împotriva unui membru al familiei, faptă ce i-ar fi putut aduce până la 25 de ani de închisoare, însă Curtea de Apel a reanalizat cazul și a ajuns la o concluzie diferită…https://adevarul.ro/stiri-locale/iasi/o-femeie-care-si-a-ucis-sotul-a-fost-achitata-2461351.html