spot_img
spot_img
34.4 C
Vaslui
07-iul.-2025

Peste 10.000 de persoane sunt aşteptate să participe la mitingul organizat de USL

- Advertisement -

Peste 10.000 de persoane sunt aşteptate să participe la mitingul şi marşul de protest de joi, organizat de USL, care se va desfăşura de la Arcul de Triumf la Piaţa Victoriei, iar traficul din aceste zone va fi restricţionat.

Liderii liberali, prezenţi la sediul USL din bulevardul Kiseleff, se pregătesc pentru mitingul de protest împotriva PDL şi a preşedintelui Traian Băsescu. Numele acestuia apare în mai toate sloganurile USL înscrise pe pancarte – ‘Băsescu a minţit, românii au sărăcit’, ‘Voinţa poporului, demisia dictatorului’, ‘Băsescu, PDL – datorii, hoţie, şomeri, sărăcie’.

Liberalii, care îşi vor începe protestul din zona Arcului de Triumf şi care intenţionează să ajungă în Piaţa Victoriei şi apoi să se alăture protestatarilor din Piaţa Universităţii, vor purta banderole galbene la braţ. De asemenea, manifestanţii vor flutura şi steaguri ale României pe care scrie ‘Respect’. Social-democraţii vor purta banderole tricolore.

Pe drumul spre Arcul de Triumf încep să vină autocarele cu simpatizaţi şi membri ai partidelor din Opoziţie din ţară. Reprezentanţi ai PNL au declarat că toate filialele partidului din ţară şi-au anunţat prezenţa la mitingul de joi şi că se aşteaptă ca numărul protestatarilor să depăşească 10.000.

Protestul reprezentanţilor Opoziţiei începe cu o oră mai târziu decât fusese programat, deoarece traficul nu a fost restricţionat în timp util în zona Arcului de Triumf, astfel că scena de pe care liderii USL îşi vor transmite mesajul nu a putut fi amplasată.

La mitingul de joi după-amiază, pentru care autorizaţia a fost obţinută de PNL, nu vor participa decât membrii Organizaţiei PSD Bucureşti, iar organizaţiile judeţene vor avea proteste la nivel local, liderul constănţean Radu Mazăre fiind singurul care vine în Capitală din alt judeţ cu un grup de manifestanţi.

AGERPRES.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.