ALIANȚE… Vremurile când Dumitru Buzatu lupta doar pentru parteneriate cu raioane din Republica Moldova au apus. Urmașul său pe scaunul de președinte al Consiliului Județean Vaslui, Ciprian Trifan, se pare că are o altă viziune, drept dovadă dorința acestuia ca județul Vaslui să facă parte dintr-un parteneriat mult mai complex, din care fac parte zeci de administrații din 12 țări și care se numește Rețeaua Economică a Regiunilor celor Trei Mări. Această inițiativă urmărește să ofere susținere politică pentru o mai bună cooperare și interconectare a economiilor statelor din spațiul geografic cuprins între cele trei mări – Adriatică, Baltică și Neagră – în domenii precum energie, transporturi, telecomunicații sau protecția mediului.
Inițiativa celor Trei Mări (ITM) este o platformă lansată de președinții Poloniei și Croației, în anul 2015 și include în prezent 12 state membre ale Uniunii Europene, cuprinse între Marea Baltică, Marea Adriatică și Marea Neagră. Este vorba despre: Polonia, Ungaria, Cehia și Slovacia, cele trei țări baltice (Lituania, Letonia, Estonia), apoi Austria, Slovenia, Croația, România și Bulgaria. Inițiativa are ca obiectiv creșterea convergenței și a coeziunii, în paralel cu reducerea decalajului de dezvoltare economică între diferite zone și state membre ale UE, prin creșterea interconectivității în regiune, în domeniile energiei, transporturilor și celui digital. În primul rând, “Inițiativa” își propune să contribuie la dezvoltarea economică a Europei Centrale și de Est prin conectivitatea infrastructurii în trei domenii principale: transporturi (ex.:Via Carpatia), energie și digital. Al doilea obiectiv este acela de a spori convergența reală între statele membre UE, contribuind astfel la consolidarea unității și a coeziunii în cadrul UE. În al treilea rând, “Inițiativa” are rolul de a contribui la întărirea legăturilor transatlantice. Inițiativa este strâns legată de trei mari proiecte de infrastructură în regiune: o autostradă pe direcția nord-sud, Via Carpatia, care urmează să lege Klaipeda (Lituania) de Salonic (Grecia); infrastructură de gaz natural lichefiat, cu terminale oceanice în Polonia și Croația și o conductă de legătură; Rail-2-Sea, un proiect al Inițiativei celor Trei Mări care prevede dezvoltarea și modernizarea unei linii de cale ferată lungă de 3,663 kilometri care leagă Portul polonez Gdańsk de la Marea Baltică cu portul românesc Constanța de la Marea Neagră. Această cale ferată ar urma să treacă prin România, Ungaria, Slovacia și Polonia și își propune să îmbunătățească infrastructura acestor țări, deși va avea și un uz civil și militar.
De ce vrea CJ Vaslui în Rețea
În prezent, Rețeaua reunește 28 de regiuni din 8 țări (Polonia, Bulgaria, Ungaria, Lituania, România, Slovacia, Ucraina, Moldova). În România, județele care fac parte din această Rețea sunt Călărași, Caraș-Severin, Dolj, Maramureș și Timiș. “Scopul rețelei regiunilor este de îmbunătățire a cooperării inclusiv la nivel local și regional a administrațiilor din statele membre ale Inițiativei celor Trei Mari. Se urmărește dezvoltarea parteneriatelor în domeniul dezvoltării durabile și responsabile, facilitarea și promovarea cooperării transfrontaliere și internaționale pentru a consolida coeziunea economică și socială a țărilor din această asociere a țărilor din estul Europei”, se arată în proiectul de hotărâre care urmează să fie adoptat de Consiliul Județean Vaslui.
Ce sa dezvolți in sărăcia asta.
Ăștia visează cu ochii deschiși
Așa e orașul ăsta bătut de soartă și barladul
Întâi fa sa treacă autostrada pe la Vaslui și Bârlad
Fa linie de tren dubla electrificată
Faceți acolo la guvern scris.va doare in banana voi faceți numai festivaluri de flori de muzica.
Nimic nu au făcut bolșevicii pentru judet numai parandarat.
Să adere