A DOUA ÎNCERCARE… Primarul Boroș a introdus din nou pe ordinea de zi proiectul de hotărâre controversat care vizează dezmembrarea terenului de antrenament al echipei de rugby pentru ca o parte din acesta să fie vândut unor dezvoltatori imobiliari pentru construirea de locuințe. De menționat că acesta a mai încercat o dată să facă trecut acest proiect, dar din cauza votului negativ al opoziției și lipsei unui consilier pesedist acest proiect a picat. În condițiile în care vor fi prezenți, de această dată, toți membrii PSD din consiliul local este de așteptat ca acum acest proiect să treacă fără emoții!
Din motive inexplicabile, primarul Boroș și-a făcut un adevărat țel din vânzarea terenului pe care se află, în prezent, baza de antrenament a echipei de rugby din Bârlad. Nu va fi vândut întreg terenul, dar cu ce va rămâne din această vânzare, specialiștii acestui sport spun că va fi imposibil ca acolo să funcționeze o bază cu un teren omologat conform normelor acestei discipline sportive. Deocamdată, în ședința de pe 28 august Boroș a propus „dezlipirea” acestui teren în patru parcele separate. Este vorba de proiectul de hotărâre privind aprobarea dezlipirii unui imobil aparținând domeniului privat al municipiului Bârlad conform Planului Urbanistic Zonal „Locuințe colective” Zona Stadion Rugby.
Cum a picat proiectul la prima încercare
SURPRIZĂ MARE… Deși, teoretic, totul ar fi trebuit să meargă „uns”, planul primarului Boroș a eșuat spre marea sa surprindere. Asta s-a întâmplat pentru că au apărut două elemente cumulate. Consilierii din Opoziție au înțeles, în sfârșit, că rolul lor este să apere interesele bârlădenilor și au votat toți împotrivă sau s-au obținut, pentru proiectul de hotărâre prin care primarul Boroș a încercat să vândă terenul de antrenament al echipei de rugby. Al doilea element a fost lipsa unui consilier pesedist, Andrei Huiban, dintr-un motiv puțin hilar. Acesta a înțeles că ședința are loc la ora 16 și nu la 13, atunci când a fost programată!
„Prin vinderea terenului de antrenament nu facem altceva decât să satisfacem niște combinații financiare”
Pe lângă lipsa importantă a consilierului pesedist, Boroș a avut de înfruntat și opoziția mobilizată de consilierul independent Bogdan Sârbu. „Atât acest proiect, cât și următorul duce la distrugerea rugbyului bârlădean. Prin vinderea terenului de antrenament nu facem altceva decât să satisfacem niște combinații financiare în detrimentul sportului bârlădean și nu voi vota niciodată acest tip de proiect”, a declarat consilierul independent Bogdan Sârbu în plenul ședinței.
Primarul Boroș, din nou „uimit”!
„Rămân uimit, după luni de zile și explicații, mai sunt colegi care vin aici și spun că distrugem rugbyul bârlădean. Deci atât de ieftine sunt afirmațiile respective, când noi acolo avem un hectar pentru antrenament, stadionul rămâne neatins, tribuna rămâne neatinsă… Deci, această afirmație, că vom distruge rugbyul bârlădean, nu are niciun fundament”, a replicat primarul Dumitru Boroș.
„Este imposibil să faci două terenuri mai mici în lateral”
Din nou, consilierul Sârbu a explicat primarului și consilierilor locali că nu poate exista un teren de antrenament viabil fără respectarea unor standarde în ceea ce privește dimensiunile: „Când spunem terenul de antrenament de rugby, acesta trebuie să aibă exact aceleași dimensiuni ca ale terenurilor oficiale omologate. Dacă acesta nu întrunește aceste condiții, jucătorul de rugby nu poate exersa loviturile libere, nu se poate antrena. Este imposibil să faci două terenuri mai mici în lateral. Aceste lucruri nu le-am inventat, ci mi le-au transmis specialiștii de rugby din Bârlad. Sunt sigur că vi le-au transmis și dvs., domnule primar, și dumneavoastră, domnilor consilieri. Cât despre varianta cu mutarea bazei sportive la Ciocani, vreau să spun doar că Ciocani nu înseamnă Bârlad. Eu, când spun distrugerea infrastructurii rugbyului bârlădean, mă refer și la varianta dvs. că îl veți muta în altă localitate”, a mai declarat consilierul Sârbu.