Donald Trump se laudă că este numit președintele Europei și își subliniază influența asupra liderilor europeni.Președintele american Donald Trump a susținut luni, 25 august, în fața reporterilor de la Casa Albă, că liderii europeni îl numesc „președintele Europei” pentru eforturile de a opri războiul dintre Rusia şi Ucraina şi pentru că i-a convins pe liderii statelor NATO să crească cheltuielile militare la 5% din PIB, a relatat presa americană.
Donald Trump se laudă că este numit președintele Europei
„Au atât de mult respect faţă de preşedinte încât îmi spun, în glumă, preşedintele Europei, ceea ce este o onoare. Îmi plac aceşti oameni. Sunt oameni buni. Sunt mari lideri”, a spus Trump.
El a dat apoi două exemple ale influenței sale în Europa. Primul este summitul de la Washington, unde i-a primit pe preşedinţii Ucrainei Vlodimir Zelenski, Franţei Emmanuel Macron, Finandei Alexander Stubb, premierii britanic Keir Starmer şi italian Giorgia Meloni, cancelarul german Friedrich Merz, preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen şi secretarul general al NATO Mark Rutte şi au discutat despre Războiul din Ucraina. El a întrerupt reuniunea ca să vorbească la telefon cu Vladimir Putin.
Al doilea exemplu este summitul NATO din iunie la Haga. La acest summit, statele membre ale Alianţei s-au angajat să investească 5% din PIB în apărare şi securitate până în 2035. Această cifră este o sursă de tensiuni între Statele Unite şi aliaţi. Donald Trump le cerea membrilor NATO încă din primul său mandat (2017-2021) să investească cel puţin 4% din PIB în apărare. „Dacă nu plătesc, nu-i voi apăra”, ameninţa el în martie.
Speranţele că Donald Trump va reuşi să îl convingă pe Vladimir Putin să înceteze războiul scad pe zi ce trece. Trump a recunoscut deja că președintele Rusiei ar putea să refuze un acord de pace. Amintim că, pe 15 august, cei doi au negociat singuri, mai bine de trei ore, la baza militară americană din Alaska, situația războiului din Ucraina, fără ca Zelenski să fie chemat și fără niciun rezultat concret.
Ulterior, pe 18 august, Zelenski s-a dus la Washington, la chemarea lui Trump. Negocierile au durat aproximativ o oră și jumătate, dar deocamdată nu s-au făcut publice concluziile și nu se știe ce s-a stabilit. În schimb, se știe că Trump și Zelenski au discutat în Biroul Oval de la Casa Albă având în față o hartă cu România, Ucraina, Republica Moldova și Rusia.
Citeşte întreaga ştire: „Ei îmi spun preşedintele Europei”, se laudă Donald Trump cu influenţa sa în Europa