Peste 25.000 de bancnote false, euro și dolari, au fost găsite de polițiștii din Vrancea în urma unor descinderi la mai multe unități comerciale.
Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Vrancea a înregistrat încă din luna iunie mai multe dosare penale privind infracțiuni de punerea în circulație de valori falsificate și înșelăciune, având ca obiect bancnote cu inscripții ce pot fi confundate cu cele autentice.
În cursul zilei de marți, 25 august 2025, au fost descoperite la unitățile comerciale 23.300 de bancnote contrafăcute (14.700 de bancnote în euro și 8.600 de bancote de USD), cu o valoare de peste 4,1 milioane de euro. Bancnotele au fost ridicate, fiind întocmite trei dosare penale.
”Reamintim că, potrivit legislației și normelor Băncii Centrale Europene, reproducerile care pot fi confundate cu bancnotele autentice sunt ilegale, chiar dacă poartă inscripții suplimentare sau sunt comercializate ca jucării ori materiale de recuzită. Poliția recomandă cetățenilor să manifeste prudență la primirea de bancnote și să sesizeze de îndată organele de poliție în cazul depistării unor suspiciuni”, anunță IPJ Vrancea…https://adevarul.ro/stiri-locale/focsani/bancnote-false-de-peste-4-milioane-de-euro-2467579.html