Piața Unirii placată cu piatră buciardată și antracit, într-un proiect de reamenajare urbană. Licitația pentru execuție a fost lansată.
Primăria Iași a lansat licitația pentru reabilitarea Pieței Unirii. Contractul are o valoare estimată de 7,5 milioane lei, iar constructorii pot depune oferte până la mijlocul lunii septembrie.
Odată ce va fi contractat un constructor, lucrările ar urma să fie executate în maximum 12 luni. „Piața se află într-o stare de degradare cauzată de uzura mecanică, mișcarea plăcii suport și de infiltrațiile de apă, fenomene ce au dus la crăpături de suprafață ale finisajelor”, se arată în caietul de sarcini al licitației.
Potrivit documentului citat, probleme sunt și în cazul mozaicurilor: prezintă grade diferite de degradare, lacune, decolorări și urme de reparații neconforme.
„Spațiul urban este constrâns de prezența a trei fântâni și patru spații verzi, ce limitează gradul de utilizare și funcționalitatea acestuia”, spune Primăria, în condițiile în care o parte din piață este închiriată agenților economici din zonă.
Ce tipuri de lucrări sunt propuse
În documentația de atribuire a contractului se precizează că proiectul prevede reabilitarea pieței, înlocuirea mobilierului urban și refacerea instalațiilor. „Se propune înlocuirea finisajului existent și refacerea spațiului urban pentru creșterea funcționalității și versalității acestuia”, potrivit caietului de sarcini.
Astfel, finisajul existent va fi desfăcut complet până la placa suport și va fi refăcut cu pavaje noi. „Zona pieței se propune a fi pavată cu placaj din piatră buciardată culoare bej, respectiv antracit, respectând caroiajul existent”, se mai arată în document. Piatra buciardată este piatra naturală sau de construcție la care suprafața a fost prelucrată prin lovire cu un instrument special numit buciardă, creând un aspect rugos, zgrunțuros…https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/piata-unirii-va-fi-placata-cu-piatra-buciardata-si-antracit-zona-va-intra-in-reparatii-capitale-a-fost-lansata-licitatia-de-executie–1788594.html