Ilie Bolojan amenință cu demisia în ședința coaliției
Ilie Bolojan amenință cu demisia în ședința coaliției, declarând că nu va continua dacă nu se reușește aplicarea unei reforme simple și necesare pentru administrație.
„Nu pot să târâi toate reformele așa. E bătaie de joc. Ce mai faci când vin reformele grele, dacă nici măcar 10 la sută nu poți tăia în administrația locală? Dacă nu suntem în stare să facem o reformă simplă, să tăiem 10 la sută din administrația locală, căutați altă soluție, fără mine. Să vină altcineva care să își impună punctul de vedere”, a spus Bolojan, conform surselor Libertatea prezente la discuțiile din Palatul Victoria.
Totul a plecat de la faptul că vineri, 29 august, după ședința de Guvern, premierul Bolojan a spus în fața presei că pachetul pentru administrația publică nu a fost adoptat, cum era programat: „Pe ordinea de zi au fost 5 din cele 6 pachete propuse pentru adoptare prin procedura de asumare a răspunderii. Cel de-al șaselea, pachetul pentru administrația publică, urmează să fie discutat duminică, când foarte probabil vom avea o nouă ședință de Guvern. La finalul săptămânii viitoare, toate cele 6 pachete vor putea fi adoptate”.
Iar duminică, 31 august, după aproape 5 ore de discuții în coaliție la Palatul Victoria, PSD s-a opus pachetului / proiectului reformei administrației publice în forma dorită de PNL, motiv pentru care șeful Executivului și al PNL s-a enervat și a închis discuțiile, potrivit informațiilor Libertatea. Drept urmare, nu a mai avut loc nici ședința de Guvern.
Astfel, premierul Bolojan își va asuma răspunderea în Parlament luni, 1 septembrie, la ora 19.00, doar pe 5 pachete / proiecte care compun pachetul 2 de măsuri fiscal-bugetare: Proiectul de Lege pentru pensiile de serviciu ale magistraților Proiectul de Lege pentru reforma în domeniul sănătății Proiectul de Lege pentru guvernanța corporativă a întreprinderilor publice Proiectul de Lege privind eficientizarea activității unor autorități administrative autonome Proiectul de Lege pentru stabilirea unor măsuri de redresare și eficientizare a resurselor publice. Măsurile luate de Guvernul Bolojan au ca scop reducerea cheltuielilor statului, după ce, anul trecut, România a avut cel mai mare deficit din Europa, de 9,3% din PIB.
Citeşte întreaga ştire: Ilie Bolojan a amenințat cu demisia în ședința coaliției: „Dacă nu suntem în stare să facem o reformă simplă, căutați altă soluție, fără mine”
Omul știe administrație publică,e tobă, știe ce înseamnă primării și cum se freacă menta și țiparul pe acolo pe bani frumoși,a făcut de unul singur fără să-i ceară nimeni curățenie și la primăria Oradea dar și la Cj Bihor și treburile merg foarte bine acolo cu oameni suficienți , dar bine pregătiți nu cu rude și hiene numite și sprijinite politic,aici are PSD o mare problemă a înțesat primăriile cu tot felul de lipitori de afișe și pupincuriști,vom vedea cât de curând spre ce se îndreaptă Romania , ne dorim cu adevărat un stat modern suplu și eficient și vom face Romania măreață sau vom fi un stat de mâna a doua modelul PSD pe care și-l dorește cu ardoare, las-o mă că merge așa.