Primarul comunei Dobrovăţ, Cătălin Martinuş, avertizează că va demisiona dacă va fi obligat să reducă la jumătate personalul primăriei. Edilul spune că instituția funcționează deja cu un aparat subdimensionat și nu mai poate asigura serviciile minime.
„Nu pot lucra cu şase oameni”
Primarul comunei Dobrovăţ, aflată în zona metropolitană a Iaşului, a anunțat că este pregătit să demisioneze în cazul în care guvernul va impune noi reduceri de personal. Edilul Cătălin Martinuş a atras atenția că administrația locală funcționează deja cu doar 12 angajați, în timp ce alte primării similare au între 20 și 25 de salariați.
„Eu, de exemplu, funcţionez cu 12 angajaţi, spre deosebire de alte primării cu aceleaşi dimensiuni, care funcţionează cu 20-25 de persoane. Dacă mie îmi ia 45% din personal, adică jumate, şi rămân cu şase oameni, îmi dau demisia şi plec acasă. Eu cu şase oamenii nu mai pot lucra. Am anunţat şi la partid că îmi dau demisia şi trebuie să se pregătească de alegeri”, a declarat primarul pentru Agerpres.
Deşi comuna Dobrovăţ are oficial 2.128 de locuitori, conform recensământului din 2021, primarul Cătălin Martinuş afirmă că în realitate populația este mai numeroasă, deoarece mulți și-au construit case aici, dar și-au păstrat domiciliul în municipiul Iași.
„Pe acte sunt 2.300, dar suntem în zona metropolitană şi mulţi dintre cei care şi-au făcut case, locuiesc aici dar nu sunt înregistraţi. Aşa că obligatoriu trebuie să am contabil, să am asistent social, să am stare civilă, să am un casier. Sunt nişte reguli minime care trebuie îndeplinite”, a explicat el situaţia.
Acesta a subliniat, de asemenea, faptul că și personalul de la gospodăria comunală este indispensabil.
„De exemplu, am doi oameni la gospodăria comunală, care fac deszăpeziri, care fac lucrări. Dacă dau afară unul dintre ei, atunci ce fac cu utilajele cumpărate? Le vând şi nu mai facem nimic? Sunt de acord cu reducerile de personal, dar să le facă pe principii corecte, să ne permită funcţionarea. La o primărie cu 30 de angajaţi, dacă dau afară 40-50%, asta înseamnă 14, 15, 16 oameni. Dar funcţionează. Eu cu şase nu mai pot funcţiona”,s-a plâns primarul…https://adevarul.ro/stiri-locale/iasi/o-primarie-din-iasi-in-pragul-blocajului-daca-2468966.html