DUREROS… Vasluienii, mai ales cei care sunt părinți sau bunici, și au trăit cu sufletul strâns zecile de minute în care s-a încercat salvarea copilului electrocutat aseară, în Centrul Civic, au revenit la locul tragediei cu lumânări și flori. Este, poate, felul lor de a-și arăta compasiunea și, totodată, susținerea pentru părinții distruși de durere, dar și mustrarea tăcută pentru autoritățile care aveau obligația legală și morală, de a garanta cu maximă vigilență siguranța unui centru de municipiu reședință de județ. Locul în care micuțul de doar un an și cinci luni a murit aseară a devenit, așadar, un mic altar, în care pâlpâie candelele aprinse pentru sufletul unui înger. Cele câteva flori așezate cu blândețe înduioșează și ele trecătorii, care trăiesc sentimente amestecate, de îngrijorare, de milă și chiar revoltă. „Dumnezeu să te aibă în pază, copil bun! Este nedrept ca tu să plătești pentru incompetența și indiferența noastră, a tuturor”, a spus, șoptit, una dintre mamele care au adus o candelă aprinsă la locul tragediei.
Trăim în România, tara unde justiția are pensii și salarii de miliarde, dar nu merita nici 5 bani. Nu se va face dreptate, sistemul este corupt rău de tot☹️
De ce nimeni nu vorbește de indiferența și de incompetența organelor? S-a sunat la 112, NIMENI dar NIMENI nu a răspuns la telefon, a ajuns o ambulanță Smurd tocmai după 20 minute fiind la 2 km de spitalul județean, iar acea ambulanță nici nu a fost din partea spitalului, tatăl copilului este pompier și din ultimele puteri și-a rugat cu lacrimi colegii să îl ajute pe sărmanul copil, tocmai pentru ca nimeni nu a răspuns la apelul unic de urgență, sunându-i în repetate randuri
Am o vecina proasta care ocupa apelurile la 112 i ar trebui o amendă sa nu mai obosească sistemul și așa obosit de toți bețivii și aurolacii gen Lica, etc….
Nu este singurul loc periculos. Cine se face vinovat, nimeni. Cine putea fi in locul copilului, oricine. Problema e alta. Ce e de făcut. E o nesimțire ieșită din comun
.Trec des prin centru, pe la statuia lui Ștefan. Am văzut cu ochii mei cum lucrează acei asa zis electricieni, pe la acele panouri sau lampadare. Stau cu țigara în gură cu telefonul intr-o mână și cu cealaltă leagă două fire. Îl doare la bască cum rămâne după el. Nu vezi un șef, nu vezi pe cineva care sa verifice lucrarea. Nimic, nimic. Nu înțeleg de ce.. Cu greu se va găsi vinovatul adevărat. Până una alta a murit un copil nevinovat. De-abia se născuse. Dumnezeu sa te aibă lângă el în liniște și pace.
M am gândit și eu la asta, culpa comuna, sau împărțită la 3 =primărie, firma responsabila sau părinții…=pedeapsa cu suspendare….adică nimeni nu răspunde.Au fost cazuri mult mai grave și nu a răspuns nimeni….

Ești curios degeaba ! Nimeni nu le mai poate aduce părinților copilul înapoi. E atât de dureros ca numai cei care au pierdut un copil înțeleg și nu mai au nici o curiozitate sa afle cine este vinovatul! Copilul lor nu mai e !!!!
Știm că „mai multe” înseamnă pentru dumneavoastră „turu’ 2 anapoi”. Mai știm că dumneavoastră si alții ca dumneavoastră ne obosiți prea mult cu abordarea pe care o aveți. Dacă aveați „în dotare” rațiune atunci fie nu postați un comentariu idiot, fie postați un comentariu inteligent, susținut și rațional. Dar atât s-a putut, nu? E frumos de la tastatură!
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
Trăim în România, tara unde justiția are pensii și salarii de miliarde, dar nu merita nici 5 bani. Nu se va face dreptate, sistemul este corupt rău de tot☹️
De ce nimeni nu vorbește de indiferența și de incompetența organelor? S-a sunat la 112, NIMENI dar NIMENI nu a răspuns la telefon, a ajuns o ambulanță Smurd tocmai după 20 minute fiind la 2 km de spitalul județean, iar acea ambulanță nici nu a fost din partea spitalului, tatăl copilului este pompier și din ultimele puteri și-a rugat cu lacrimi colegii să îl ajute pe sărmanul copil, tocmai pentru ca nimeni nu a răspuns la apelul unic de urgență, sunându-i în repetate randuri
Am o vecina proasta care ocupa apelurile la 112 i ar trebui o amendă sa nu mai obosească sistemul și așa obosit de toți bețivii și aurolacii gen Lica, etc….
Nu este singurul loc periculos. Cine se face vinovat, nimeni. Cine putea fi in locul copilului, oricine. Problema e alta. Ce e de făcut. E o nesimțire ieșită din comun
.Trec des prin centru, pe la statuia lui Ștefan. Am văzut cu ochii mei cum lucrează acei asa zis electricieni, pe la acele panouri sau lampadare. Stau cu țigara în gură cu telefonul intr-o mână și cu cealaltă leagă două fire. Îl doare la bască cum rămâne după el. Nu vezi un șef, nu vezi pe cineva care sa verifice lucrarea. Nimic, nimic. Nu înțeleg de ce.. Cu greu se va găsi vinovatul adevărat. Până una alta a murit un copil nevinovat. De-abia se născuse. Dumnezeu sa te aibă lângă el în liniște și pace.
Sa vedem cine raspunde de moartea acestui copil! Chiar sunt curios !
nimeni
Copilul e de vina..asta va fi concluzia.Eventual parintii…
Pun pariu ca asa va fi
M am gândit și eu la asta, culpa comuna, sau împărțită la 3 =primărie, firma responsabila sau părinții…=pedeapsa cu suspendare….adică nimeni nu răspunde.Au fost cazuri mult mai grave și nu a răspuns nimeni….
Trăim în România, tara unde justiția are pensii și salarii de miliarde, dar nu merita nici 5 bani. Nu se va face dreptate, sistemul este corupt rău de tot☹️
Ești curios degeaba ! Nimeni nu le mai poate aduce părinților copilul înapoi. E atât de dureros ca numai cei care au pierdut un copil înțeleg și nu mai au nici o curiozitate sa afle cine este vinovatul! Copilul lor nu mai e !!!!
Primarul veghează la viața fiecărui locuitor din aceasta urbe…o să zic și mai multe daca este nevoie…
Știm că „mai multe” înseamnă pentru dumneavoastră „turu’ 2 anapoi”. Mai știm că dumneavoastră si alții ca dumneavoastră ne obosiți prea mult cu abordarea pe care o aveți. Dacă aveați „în dotare” rațiune atunci fie nu postați un comentariu idiot, fie postați un comentariu inteligent, susținut și rațional. Dar atât s-a putut, nu? E frumos de la tastatură!
Mai bine mai mergeți la biserica sa va rugați de sănătate și de astfel de tragedii ! Numai bârfă e de voi !
Sa va ferească bunul Dumnezeu de astfel de tragedie! Nimeni nu este vinovat!