Profesorii din Vaslui, în cea de-a cincea zi de proteste. “Domnul ministru David evită discuțiile, s-a ascuns în fiecare gaură, ca un șobolan”
PROTEST… În cea de-a cincea zi de proteste, profesorii din Vaslui au revenit în Piața Civică din oraș, pentru a-și exprima nemulțumirile cu privire la măsuri Bolojan. Cadrele didactice au scandat demisia ministrului Educației, Daniel David – „jos, jos, jos. Ministrul mincinos”, iar pe pancarte au scris mesaje precum „Permanent sacrificați, niciodată respectați!”, „Vrem o țară educată, nu o educație sacrificată!”, „Educația nu este o cheltuială, ci o investiție!”, „Educației? Fărâme din buget! Specialilor? Favoruri la pachet!?”, „Pe profesori îi umiliți, pe speciali îi ocrotiți!”. “Vorbea aseară domnul ministru și spunea că nu a avut o colaborare prea bună cu sindicatele. Noi îl întrebăm: din vina cui? Pentru că sindicatele i-au cerut tot timpul să vină la discuții, iar el s-a ascuns în fiecare gaură, ca un șobolan, în loc să vină în fața noastră, să discutăm problemele educaționale. Nu a participat la discuții, de fiecare dată și-a trimis tot felul de consilieri să discute cu noi, de aceea nu a existat o discuție și o colaborare cu sindicatele, de aceea domnul ministru Daniel David trebuie să plece din fruntea Ministerului Educației și să lase pe cineva care cunoaște sistemul de învățământ. Demisia!”, a transmis prof. Sorin Țiplea, președintele Uniunii Sindicale “Didactica” Vaslui.
Cadrele didactice prezente la protest au vorbit despre ceea ce înseamnă munca la catedră: “Este umilitor ce ni se întâmplă. Nu se poate ca profesorii care au muncit la catedră mai bine de 25 ani, deodată să nu mai aibă parte de degrevare. Surmenajul la catedră nu este la fel ca în altă profesie. A fi dascăl înseamnă cu totul altceva. A fi dascăl înseamnă să fii alături de copii 24 de ore din 24. Cine ne judecă munca și spune că stăm la catedră cinci-șase ore pe zi, nu știe ce înseamnă pregătirea acelor ore. Îl invit pe domnul ministru Daniel David să facă ceea ce fac eu și colegii mei. Noi, profesorii, știm cât de mult contează exemplul personal. De zece ani fac naveta zilnic – 90 km dus-întors. Este cumplit ca la final de zi, după două ore de navetă și cinci-șase ore în școală, să mai pot face față și altor sarcini. Cu toate acestea, nu am cedat niciodată și am revenit în fața copiilor. Nu poți să pui capul pe birou și să spui <astăzi sunt obosit>, în fața copiilor trebuie să fim drepți”, a declarat o profesoară prezentă la protest.
Rusineeee! Va bateți joc de copii! Aveți salarii de 20.000 pe luna pentru 4 ore la scoala, faceți si meditații, de a doua zi sunteți cheauni, stresați,obosiți la școală, însă vreți miliarde pe luna!!! În schimb, felicitări MENTORILOR, OAMENILOR care au cu adevărat acest dar!(paradoxal, aceștia nu au câte 2 suv.uri per familie, nu sunt ahtiați după agoniseala și hrapareala!)
S a ascuns ministrul? Nu fraierilor! Vă ignoră! Si o meritati ca sunteti penibili! De ce credeti ca meritati ce cereti voi? Toti suntem sub lampa austeritatii ,voi sunteti mai cu moț! RUSINE! RUSINE! Demisia si veniti in privat ca dupa notele obtinute la titularizare, nu meritati nici jumatate din salariul care l aveti! Oare nu va e rusine stiindu va cu notele care le stiti sa cereti? Cum te prezinti profesor ori invatator de carton in fata unui elev stiindu te corigent? Cum? Si mai vrei si drepturi? RUSINE!
Având în vedere eșecul actualului sistem de învățământ poate ar trebui sa ne întoarcem la cel anterior anului 1989.
Inainte de 1989 se invata inclusiv sambata. Clasele aveau 42 de elevi si toata lumea invata carte. Un profesor statea 5-6 ore pe zi la scoala. In afara de orele de la clasa, verifica temele pentru acasa, facea pregatire cu elevii slabi, pregatire pentru olimpiada cu cei buni; erau pe atunci cercul de literatura, de chimie, de matematica, se lucra din gazeta matematica… Notele reflectau stiinta elevului. Daca erai silitor si invatai, intrai la facultate fara sa faci meditatie. Profesorii erau bine pregatiti, erau constiinciosi si se implicau, chiar daca salariile lor erau modeste…. Stiau sa se faca respectati de parinti si elevi!… In prezent, materia a fost mult usurata, cadrele didactice au multe pretentii si salarii mult prea mari, nemeritat, copiii ajungand la meditatie de nevoie.
Foarte adevărat cele scrise, am trăit acele vremuri,acum in zilele acestea se văd adevărații profesori care de fapt nu mai sunt, rușine lor și profesiei pe care o fac de râs.
Da, asa este. Ar fi bine sa fie asa, dar nu se mai poate.
In prezent învățământul este centrat pe elev, pe formarea de competențe. ( asta nu zice presa) In vechea paradigmă profesorul era in centru’ , el expunea, explica si noi scriam, memorat informații.
Acum fiecare elev trebuie să își formeze abilități. ( sa recunoscă, să descrie , să compună, să execute, etc.) Ori când ai 30 si nu trebuie sa lași nici unul in urmă?
In plus, da, noi stăteam liniștiți, ori acum (ceea ce mi se pare normal) toți întreabă, toți vor ceva ….
Nu e de bani, e de principii.
Daca ar fi sa aibă fiecare biroul său pun pariu ca s- ar sta și 12 ore nu doar 8 la școală. Dar atunci când nu vrei sa vezi realitatea …
E atât de centrat încât scoate analfabeți pe banda rulanta. Ce e greu de înțeles? Gata cu orele suplimentare.
S-a terminat concediul?
Un retardat acest Țiplea . Nu știe decât sa jignească, habar nu are de când nu a mai prestat la catedră, e un fel de Simion, mincinos, fără argumente valide, doar un conflictual narcisist.