Misterul pietrelor de la Urdești: Meciul dintre Steaua și Victoria a fost abandonat
Meciul a fost întrerupt în minutul 62, iar totul a pornit de la o fază în care un jucător al echipei Steaua Urdești a scăpat pe contraatac și a înscris golul de 3-1. În acel moment, portarul Victoriei a ridicat mâna, semnalând că ar fi fost lovit de o piatră aruncată de pe margine. Arbitrii au intervenit și au început o căutare a presupuselor pietre menționate de portar. După câteva minute de căutări, însă, nu a fost găsită nicio piatră. Arbitrii au cerut echipelor să reia meciul, însă oaspeții au refuzat să revină pe teren, invocând aceleași acuzații că spectatorii ar arunca cu pietre. Meciul nu s-a mai reluat, iar Steaua Urdești s-a calificat în turul doi al competiției KO.
Se știu primele trei semifinaliste
Viitorul Perieni, CSM Hușana Huși și Comstar Vaslui sunt primele trei semifinaliste din faza județeană a Cupei României la fotbal. Ultima semifinalistă va fi aflată după disputarea meciurilor de pe culoarul Ligii 5. Viitorul Perieni a fost mai norocoasă și s-a calificat direct în semifinale, în timp ce CSM Hușana Huși a trecut de Flacăra Muntenii de Sus (2-0), iar Comstar Vaslui a câștigat la Vulturești, scor 2-1. În semifinale, Perieniul se va duela cu CSM Hușana, iar Comstar va întâni învingătoarea de pe culoarul Ligii 5.
Cupa României, culoarul Ligii 4:
- Flacăra Muntenii de Sus – CSM Hușana Huși 0-2 (0-0)
- FC Vulturești – Comstar Vaslui 1-2 (0-1)
- Viitorul Perieni a stat.
Cupa României, culoarul Ligii 5:
- Recolta Laza – FC Crețești 3-0 (echipă retrasă)
- Viitorul Gherghești – Ivacec Vaslui 0-7 (0-4)
- Steaua Urdești – Victoria Muntenii de Jos 3-1 (2-1)
- FDR Tutova – Viitorul Rebricea 2-6 (1-3)
- FC Viitorul Găgești – Gloria Mânjești 3-1 (1-0)
- Viitorul Boțești Miclești – Viitorul Văleni
- Avântul Dinamo Solești – Vitis Șuletea
- Voința Lipovăț – Phoenix Team Tanacu