O șoferiță din București a intrat direct într-o ambulanță carea avea semnalele acustice și sonore active
Ambulanța avea semnalele acustice și luminoase active în momentul impactului. În urma accidentului, asistentul medical din ambulanță și conducătoarea autoturismului au fost răniți.
„În urma accidentului rutier a rezultat rănirea asistentului medical, dar și a conducătoarei din celălalt autovehicul, care au fost transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale suplimentare.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele indicate fiind “zero”. ”, a precizat Brigada Rutieră București. În urma accidentului, traficul rutier pe Șoseaua Cotroceni, de la Piața Leu către Splaiul Independenței, a fost complet restricționat. „În continuare, polițiști din cadrul Brigăzii Rutiere efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul de circulație.”, se mai precizează în comunicat.
Citeşte întreaga ştire: O șoferiță din București a intrat direct într-o ambulanță carea avea semnalele acustice și sonore active, în intersecția Leu