Local

La înmormântarea Alinei Bordeianu, preotul a făcut o pauză, ca să oficieze… o cununie religioasă!

CONTRAST… La biserica din Moara Grecilor s-a pomenit a fi, deodată, nuntă și înmormântare. Parcă este filmul „Pisica albă, pisica neagră”, în regia celebrului cineast sârb, Emir Kusturica. În capela din curtea lăcașului, care seamănă cu un imens sicriu de cristal, este depusă Alina Alexandra Bordeianu, cea de-a doua mămică din Vaslui, care s-a stins din viață în aceste zile, la numai 46 de ani.

În timp ce lumea era deja strânsă în curtea bisericii pentru slujba de înmormântare, programată la ora 14.00, în biserică doi tineri își uneau destinele. N-ai fi zis de afară că înăuntru este nuntă, atât de discreți au fost nuntașii. Nu înțelegem însă de ce preotul nu a amânat nunta până după terminarea înmormântării, dar este bine să nu te bagi pentru rânduiala bisericii. Afară, colegii de serviciu ai Alinei Alexandra purtau în piept ecusoane cu chipul zâmbitor al acesteia. Așa au vrut ei să o țină minte pe colega lor, căreia cu drag îi spunea „Creața”, ca pe un om mereu vesel și cu inima caldă. Alina Alexandra are doi copii, însă un cancer nemilos i-a întrerupt brusc destinul pe pământ, spre durerea apropiaților și greu de alinat în aceste clipe. În curtea bisericii oamenii șopteau „Doamne, e prea devreme!” sau „Asta e viața, până la urmă cu toții ajungem la acest moment”. O mămică i-a tăiat-o brusc bărbatului filosof și resemnat: „S-o crezi tu! Eu voi ajunge în acest moment cât mai târziu. Mă rog la Dumnezeu să îmi dea viață lungă”. Acestea erau micile polemici din curtea bisericii, la funeraliile Alinei Alexandra. Înăuntru însă nuntașii veniți cu mirii la cununia religioasă urau însurățeilor „Casă de piatră”. Contrastul era unul puternic și unora le-a dat fiori. Arăta parcă ce subțire este linia care separă viața de moarte, înmormântarea de nuntă și noaptea de zi. Totuși, rămâne concluzia că nu a fost deloc potrivită strângerea în incinta aceluiași lăcaș, la aceeași oră, a unei înmormântări cu a unei nunți. Un alai de nuntași să ureze „Casă de piatră” unor tineri căsătoriți, în cea mai fericită zi din viața lor, aruncând cu boabe de orez și făcând tunel din flori, printre un cortegiu funerar cu oameni în doliu, veniți să plângă moartea unei mame. Asta arată că preotul ori are un ciudat simț al umorului negru, făcând nuntă și înmormântare precum în filmele marca Emir Kusturica, ori, pur și simplu, nu a fost prea atent la desfășurătorul unei zile cu multe evenimente în parohia sa.

15 comentarii

  1. Măăăăi, pe voi ar trebui să vă preocupe de la ce decedează lumea așa de tânără?? Ce au in comun? Nu cumva serul experimental din 2021?? Lăsați bârfele și faceți o investigație serioasă, pentru că rămân mulți copii orfani!

    1. Injectia contine nanotehnologie , au fost cipati , au semnatura electromagnetica , semnal bluetooth si altele , iar acum prin algoritm sunt exterminati de catre stapanire , finanta mondiala care controleaza toate guvernele lumii de cateva sute de ani .
      Exista solutiii , doar trebuie cautate .

  2. Si unde e tunelul de flori pt tinerii însurăței?Unde e muzica, unde-s nuntasii eleganți???? Puneti poze… Mai puteți trăi cu atâtea minciuni ? NU a fost nicio cununie, erau 2 tineri care au venit să aducă lumânările de cununie, că asa e tradiția), de la nunta care avusese loc cu vreo 2 săptămâni in urmă. Asa că…. nu mai duceți lumea în eroare. Ce vă mai place să împroșcați cu noroi… Si cei care nu stiu, nu se intereseaza cred, si aruncă cu vorbe aiurea. Doamneee, cum îi rabzi pe toți cretinii mincinoși??? Un ziar/ziariști de nimic!!!! Huoooooo!

  3. În timpul posturilor de peste an nu se fac cununii.
    Motivul este caracterul de bucurie și sărbătoare al cununiei, care nu se armonizează cu pocăința și înfrânarea postului.
    Aceasta nu este doar o tradiție, ci o normă canonică și liturgică:
    • Canonul 52 Trulan (691-692) oprește sărbătorile nunții în posturi.
    • Tipicul și hotărârile Sfântului Sinod al BOR reiau această interdicție.

    Statutul zilei de 14 septembrie:
    • este sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, zi de post aspru (chiar dacă ar cădea duminica).
    • Rânduiala este asemănătoare cu Vinerea Mare: se ține post, cu rugăciune și evlavie, iar bucuriile lumești se evită.

    Regula pentru cununii
    • Tipicul Bisericii și hotărârile Sfântului Sinod prevăd că nunțile nu se fac în zilele de post și de post aspru, nici în praznice mari împărătești sau în sărbători deosebit de solemne.
    • În mod expres, 14 septembrie este trecut în calendarele BOR la „zile în care nu se săvârșesc cununii”.

    Posibilitatea de dispensă
    • Spre deosebire de o zi de post obișnuit (miercuri sau vineri), aici e vorba de o zi de post general și sărbătoare mare, deci cu restricție foarte fermă.
    • În practică, episcopii nu ar acorda dispense pentru cununii pe 14 septembrie, tocmai pentru că e o zi cu un caracter aparte (pătimitor și de postire aspră).

    Concluzie:
    • În BOR nu se pot oficia cununii pe 14 septembrie, nici cu dispensă, pentru că sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci are un regim special, asemănător Vinerei Mari.

    1. ChatGpt si nici noi, cu siguranta, nu avem toate informatiile si nici puterea de a judeca. Foarte bine, foarte bine, stie Domnul ce e bine!

  4. Citesc in comentarii “banii nu au miros”, dar minte să gandim avem? E foarte usor de aruncat cu o vorba rea, dar de ce nu gandim inainte de a judeca? V-ati gandit ca o nunta este planificata de ani de zile? Programata la ora chiar si minut? V-ati gandit ca acest reporter nu a avut alt subiect mai bun de scris decat aceste baliverne? Nu. Aminte: de judecat ne va judeca Dumnezeu!

    1. Esti cumva preot ori dascal? Nu am nimic cu preotii ori biserica….dar tu…..cum vezi situatia asta? Ti se pare normal ? Inseamna ca nici tu,fara supărare, nu gandesti! Da…..doar banii conteaza si atat!

  5. Drum lin către stele, Alina! Tu, chiar ai fost un înger pentru sufletele de copii, atât de neînțelese, care veneau cu atâta dragoste la tine. Copilului meu, pentru a mă asculta, trebuia să îi spun doar atât: mergem la Alina. Și în câteva clipe se îmbraca singur, era la ușă. De câteva săptămâni îmi repetă: mergem la Alina? Cu sufletul trist, desi aveam speranța că totul va fi bine, că totuși există minuni, îi spuneam: Alina este plecată într-o călătorie, așteptăm să se întoarcă. Dar, destinul a decis altceva, total nedrept…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button