Bătaia, pornită inițial de două fete, a degenerat rapid, la fața locului sosind „ajutoare” din ambele tabere.
„Din primele cercetări a reieșit că scandalul a pornit de la două puștoaice care s-au păruit și s-au bătut, în ajutor sărindu-le mai multe neamuri”, conform presei locale din Galați.
Pentru a preveni escaladarea violențelor și apariția de victime colaterale, au fost trimise echipaje de poliție de la toate secțiile din oraș.
Bătăușii s-au deplasat din zona Spicu, unde ar fi izbucnit scandalul, până în stația de taxi de pe strada Nicolae Bălcescu. Situația a fost detensionată odată cu sosirea trupelor speciale. Cei implicați fie au plecat din zonă, fie au fost chemați de polițiști la secție.
„Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului a reieșit că două minore, de 13, respectiv, 15 ani, din Galați, s-ar fi agresat fizic reciproc, iar în sprijinul acestora ar fi intervenit mai mulți membri ai familiilor lor. Persoanele implicate nu au avut nevoie de îngriji medicale. Acestea au fost conduse la sediul unității de poliție pentru audieri, urmând a fi stabilite cu exactitate împrejurările producerii evenimentului și dispuse măsurile legale care se impun”, au transmis reprezentanții IPJ Galați…https://adevarul.ro/stiri-locale/galati/bataie-in-centrul-galatiului-intre-doua-familii-2472066.html