Local

Autobuzele verzi bagă zâzanie între șoferii din Huși.

DILEME… Autobuzele electrice de la Huși au fost primite de localnici foarte bine, ba chiar cu un oarecare entuziasm. Silențioase, punctuale și cu condiții civilizate, autobuzele verzi au devenit repede repere în traficul local și, la prețul de 3 lei biletul pentru o călătorie, serviciul public este binevenit. Problema este însă că noile autobuze, destul de încăpătoare, trebuie să circule prin oraș, pe aceleași străzi pe unde este aglomerație zi de zi. Și poate că șoferii autobuzelor s-ar descurca să își facă traseele, dar mai greu este cu opritul în stații. Acolo, de multe ori, spațiul este ticsit cu autoturisme parcate. Unii cheamă Poliția Locală să dea amenzi, însă marea majoritate știe că în municipiul Huși lipsa locurilor de parcare reprezintă o problemă fără leac. S-a refăcut și în acest mandat celebra Comisie de Circulație a municipiului Huși, care pare că se încălzește pe margine, întrucât, pe teren, la făcut ordine în trafic, nu a prea văzut-o nimeni.

Șoferii microbuzelor verzi care circulă de la 1 septembrie prin municipiul Huși își fac bine treaba. Localnicii care au ales transportul în comun spun că aceștia sosesc la punct fix în stații și se comportă civilizat cu călătorii. Problema este că foarte multe ori, conducătorii acestor autobuze întâmpină probleme când trebuie să oprească în stații. Acolo sunt parcate autoturismele celor care locuiesc în zonă sau care doar au staționat, ocupând de nevoie sau din neglijență stațiile de autobuz. 

Hușenii și parcările în stațiile de autobuz: fiecare crede că nu a greșit cu nimic. Comisia de Circulație se dovedește mai „silențioasă” decât autobuzele electrice

Un hușean indignat de faptul că, la un moment dat, el a fost sancționat pentru că ar fi blocat accesul autobuzului în stație, a vrut să arate că alții greșesc și mai tare, dar nu prea sunt văzuți. Lângă câteva imagini sugestive a transmis următorul mesaj: „În atenția Poliției Locale Huși! Asta înseamnă obturare a stației de autobuz, nu cum era parcată mașina familiei mele când ați fotografiat-o și am primit și amendă acasă. Nu e problema, o plătesc! Dar doresc să se ia măsuri la toți care fac asta! Nu mai zic și de stația de autobuz de la standuri, cand autobuzele sunt nevoite să parcheze înaintea trecerii de pietoni pentru urcarea pasagerilor… până se întâmplă o nenorocire, ferească Dumnezeu. Poliția locală, Biroul Rutier, Poliția Huși, este și ăsta un mod de a reglementa circulația rutieră, nu numai radar și viteza”, a scris, cu năduf, hușeanul supărat. Cineva care și-a văzut mașina în imaginile arătate cu degetul, a răspuns: „Niciodată, de când șofez, nu am parcat mașina într-o stație de autobuz, blocând accesul acestora. Mașina noastră a fost parcată cu un metru înaintea semnului „autobuz”, paralel cu trotuarul, între cele două semne de circulație. Am lăsat loc generos de vizibilitate și pentru cei care vin dinspre Școala nr. 1. Deci, în concluzie, nu am blocat sau obturat nimic”. Practic, din aceste polemici rezultă că localnicii încearcă să stabilească singuri cum este drept de procedat în traficul din oraș. Și asta pentru că măsurile de disciplinare și organizare ale Comisiei de Circulației încă se lasă așteptate.

20 comentarii

  1. Pe imaginile cu auto parcate în stația de autobuz de la Filiala de vânătoare este surprins și Costel Savescu, marele șef de filială, cum ia șpagă doi harbuji de la Brânză Marcel. Rușine, șpăgarule!!! Doi harbuji costă 20 lei, dar ți ai arătat nivelul.

    1. Cum ți ai dat seama că erau șpagă harbujii? Mănânci kkt și bei puțină apă, să nu te strici la burtă! De ce postezi anonim dacă ai ,,ouțe „și te legi de oameni?

      1. Singurul carré mănâncă ceva kkt este fiul cel prost al lui măta. E foarte simplu să ți dai seama că erau șpagă. De altfel, pentru ce să i ducă un vânător harbuji șefului de filială. Cred că, dacă verifică cine trebuie se va vedea ca a primit și autorizație pentru vânătoare. Așa că, când te saturi de mâncat kkt, mai ia o porție. Nu ți strică!

  2. Se vede de la poștă că acest program verde a fost ca și o ploaie de vară, aceste autobuze au fost paravan la adevăratele șpagi, ar trebui retrase oricum nu circulă nimeni cu ele le vedem mai mult goale doar cu șoferii (niște curvari), plus deranjarea hușenilor cinstiți ce aveau loc de parcare taman în stația de autobuz loc personalizat pt care vre-o câțiva și-au împărțit pumni, autobuzele verzi scoase și parcate că nu își au rostul în orașul Huși (toată lumea are câte 2-3 mașini la scară), să le mai pună în circulație la anu la bâlci să poată primaru să-și schimbe iar mașina

  3. Șoferii de pe aceste autobuze se cred niște vedete locale ,noi hușenii stim câtă șpagă au dat la angajare și cui .Nu a văzut nimeni anunțul de angajare la bursa locurilor de muncă . Să nu se mai cace pe ei ,șpăgarii .Soferii fac poze la mașini chiar dacă acestea nu deranjează cu nimic ,sunt ei niște dumnezei mai mici și constată și contravențiile la regimul rutier .Hai sictir neprofesionistilor

    1. Pe site-ul Primăriei Huși găsești fraiere anunț recent cu angajare a încă 4 conducători de autobuz, dar ești prea prost ca să participi iar despre șpăgile pe care le insinuezi au fost date lu’ mătă,… mult succes la examene frustratu-le/o, sictirit săi transmiți lu’ mătă mare pentru perpetuarea speciei

      1. nu au aparut la Bursa locurilor de munca prostalaule .Pe mine ca societate comerciala ma obliga ITM sa-i anunt daca vreau sa fac angajari ,sa fie scos locurile de munca la bursa ,Vezi cum parchezi in statie martalogule


  4. Întreb de ce nu modificați în sens unic B dul 1Mai și Ștefan cel Mare??
    Comisia de circulație trezirea! În toate marile orașe străzile paralele înguste au devenit sensuri unice pentru a se putea circula!
    Rușine să vă fie!

  5. D-le Cocuz, D-le Năstasă luați-vă puțin funcțiile în serios analizați situația autoturismelor și dubelor păcate, staționare sau oprite în aceste stații de autobuz luați masuri ferme sunt aceiași posesori de permis (conducători auto nu se pot numi) care efectiv sfidează bunul simț, cel mai corect ar fi un HCL pentru acest aspect, achiziție de zece dispozitive pt blocarea roților și împreună cu politia locala sa încasați sper exemplu 500 lei Petru deblocarea roții și amenda aferentă, nu vă faceți griji sunt aceiași care parchează în stații bus posesori de permis aroganți, grobieni (zici că au 2 facultăți și 3 mastăre),… cocalar de Huși cu alte cuvinte, de avut în vedere stațile BUS de pe Bulevard la Tofan și lângă parcarea Anaf, stațiile de pe Ștefan cel Mare la notariat și vis a vis, stația de la standuri pe A. I. Cuza.

  6. Aloooooooo, comisia de circulație, politia locală luați masuri la semafor stația de autobuz de la filiala de vânătoare e plina de mașini parcate, majoritatea proprietarilor acestora ii găsiți la Școala nr1, d-ne învățătoare, profesoare,…. educația începe din stația de autobuz d-na învățătoare,… VS – – FAB (skoda gri)

  7. Ce comisie de circulație vorbiți???
    Aceasta e doar formală, pentru a se ascunde în dosul ei nerealizările municipalitatii.
    Și degeaba se cauta soluții, dacă nu sunt finanțate , căci dacă nu vrea boierul, nu se face.

  8. Unde nu-i cap vai de picioare spune un proverb romanesc! A modernizat primarul strada Stefan cel Mare și dacă ar fi făcut trotuarul până langa garduri sau mai aproape de blocuri ar fi rămas loc și pt parcări așa se circulă pe un singur sens . Ar fi bine ca superdesteptii din comisia de circulație sau cum dracu se cheamă să găsească soluții , pt parcări gratuite nu sa le transforme pe astea puține in parcări cu plată, sa facă sensuri unice etc. De exemplu în căcatul ăla de parcare de vis-a-vis de Romarta ar putea construi o parcare supraetajată (chiar și cu plată) cu 5 etaje

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button