TITAN…Mihail Kogălniceanu a fost un mare om politic al Moldovei și apoi al României, un orator neîntrecut, dar și istoric și scriitor recunoscut. Numele său se leagă strâns de marile momente ale secolului al XIX-lea pentru români: Revoluția pașoptistă, Unirea Principatelor (1859), reformele din vremea lui Alexandru Ioan Cuza și Războiul de Independență din 1877. Mai puțin cunoscut, însă, este faptul că acest artizan al modernizării României își are rădăcinile în ținuturile Vasluiului, copilăria și-o petrece pe moșia familiei de la Râpi, lângă Huși, sat care astăzi îi poartă numele. Legăturile lui Kogălniceanu cu meleagurile vasluiene aveau să-i influențeze formarea și să lase o moștenire culturală și simbolică importantă în județul nostru.
Mihail Kogălniceanu s-a născut la 6 septembrie 1817 în orașul Iași, într-o veche familie boierească moldavă. Tatăl său, vornicul Ilie Kogălniceanu, deținea moșia Râpi din ținutul Fălciului (azi în comuna Arsura, județul Vaslui), iar viitorul om de stat a petrecut acolo mare parte a anilor copilăriei. Acolo, pe domeniul familiei, a deprins de timpuriu limba și obiceiurile locale și a văzut îndeaproape greutățile și traiul țăranilor, cultivându-și empatia față de aceștia. Ani mai târziu, chiar în drumul spre studiile din străinătate, tânărul Kogălniceanu își exprima compasiunea pentru țărănimea săracă din Moldova și căuta soluții practice pentru foamete, de pildă, recomanda cultivarea cartofului, așa cum văzuse în Galiția, pentru a preveni lipsurile de alimente. Observațiile din anii copilăriei petrecuți la Râpi i-au sădit, așadar, convingerea că țara are nevoie de reforme care să amelioreze soarta oamenilor de rând.
Satul Râpi din județul Vaslui i-a rămas mereu în suflet lui Kogălniceanu
EDUCAȚIA …La vârsta de aproximativ 10 ani, Mihail a urmat primele clase împreună cu un coleg de generație devenit și el celebru, poetul Vasile Alecsandri, sub îndrumarea călugărului ardelean Gherman Vida. Acest dascăl cu vederi patriotice i-a insuflat elevului dragostea de istorie, punându-i în mână vechi cronici moldovenești (precum cea a lui Gheorghe Șincai) și trezindu-i interesul pentru rădăcinile naționale. În anii 1830, Kogălniceanu își continuă studiile la pensionul francez al lui Victor Cuénim de la Miroslava, lângă Iași, unde își întâlnește alți colegi ce aveau să devină figuri importante, precum viitorul domn Alexandru Ioan Cuza. Astfel, rădăcinile sale vasluiene au fost completate de o educație aleasă, pe fondul căreia prindeau contur atât erudiția, cât și idealurile patriotice ale tânărului boier moldovean. Moșia de la Râpi (astăzi satul Mihail Kogălniceanu, comuna Arsura) a rămas mereu aproape de inima sa. Kogălniceanu a moștenit de la tatăl său și o vie la Huși, oraș vestit pentru podgoriile sale. Mai târziu, ca om politic, Kogălniceanu va reprezenta chiar acest ținut în parlament, fiind ales deputat de Fălciu (vechiul județ care cuprindea și zona Hușilor). Rămânând legat de meleagurile natale atât prin familie, cât și prin responsabilități publice, el a fost perceput drept un fiu al Vasluiului, deși destinul avea să-l poarte în cele mai înalte foruri ale țării.
Luptător pentru Unire și prim-ministru al marilor reforme
PAȘOPTIST… Format la școlile din Iași, apoi desăvârșit prin studii în Franța și Germania, Mihail Kogălniceanu a intrat devreme în viața publică și s-a situat în avangarda mișcărilor progresiste ale epocii. Încă din tinerețe a început să militeze pentru reforme politice și sociale. În tumultuosul an 1848, Kogălniceanu a fost unul dintre principalii ideologi ai revoluției din Moldova, fiind autorul documentului intitulat “Dorințele partidei naționale din Moldova”, petiția revoluționară ce cuprindea revendicări democratice și naționale esențiale. Mișcarea pașoptistă a fost înfrântă de autoritățile conservatoare, iar Kogălniceanu, ca mulți alți tineri fruntași, a fost nevoit o vreme să ia calea exilului. Însă idealurile sale au rămas neștirbite: în anii 1850, reîntors în țară, el s-a numărat printre fruntașii “partidei naționale” care propovăduiau unirea Moldovei cu Țara Românească și modernizarea instituțiilor statului.
S-a sudat echipa de la Huși ce avea să fie mai târziu cuplul conducător al Principatelor Române
Un moment de cotitură l-a reprezentat Adunarea ad-hoc de la Iași (1857), unde Kogălniceanu a susținut cu ardoare cauza Unirii Principatelor. Publicist talentat, el a editat împreună cu prietenul său Vasile Alecsandri ziarul “Steaua Dunării”, care făcea propagandă unionistă. Eforturile sale, alături de cele ale altor patrioți, au dat roade la 5 și 24 ianuarie 1859, când colonelul Alexandru Ioan Cuza, prieten apropiat al lui Kogălniceanu, a fost ales domn al Moldovei și al Țării Românești, înfăptuindu-se astfel Unirea Principatelor. Kogălniceanu a jucat un rol cheie atât în pregătirea Unirii, cât și ulterior, ca principal colaborator al noului domn. El a fost cel care l-a prezentat mulțimii pe Cuza în ziua alegerii la Iași.
Reformatorul noului stat: România
În România modernă născută după 1859, Mihail Kogălniceanu avea să devină arhitectul unor reforme fundamentale. Ajuns în fruntea guvernului ca prim-ministru al lui Alexandru Ioan Cuza (1863-1865), el a inițiat un amplu pachet de legi care au pus bazele statului român modern. Printre acestea s-au numărat: secularizarea averilor mănăstirești (1863), prin care imensele proprietăți ale mănăstirilor închinate erau trecute în proprietatea statului, desființarea rangurilor boierești (abolirea privilegiilor de castă ale vechii boierimi), organizarea administrației locale prin consilii comunale și județene (1864) și, mai presus de toate, reforma agrară din 1864. Această lege rurală istorică, semnată de Cuza și concepută în buna parte de guvernul condus de Kogălniceanu, a desființat definitiv iobăgia și claca, împroprietărind sute de mii de țărani pe loturile pe care le munceau. Adoptarea reformei agrare nu a fost ușoară, a întâmpinat rezistența acerbă a marilor proprietari și a provocat chiar criza politică soldată cu “lovitura de stat” a lui Cuza de la 2 mai 1864. Însă, grație tenacității lui Kogălniceanu și sprijinului popular (țăranii l-au aclamat pentru curajul de a „da în cap boierilor”), aceste reforme au fost duse la bun sfârșit, schimbând din temelii structura socială a țării. De numele său se leagă și alte inițiative legislative modernizatoare din perioada guvernării Cuza, precum înființarea Universității din Iași (1860), adoptarea primelor coduri moderne de legi (civil, penal, comercial în 1864) și organizarea armatei naționale pe baze noi. Multe dintre aceste măsuri urmăreau sincronizarea Principatelor Unite cu statele occidentale din punct de vedere instituțional și cultural.
Războiul de independență 1877-1878 și celebra declarație din Parlament a lui Kogălniceanu
NAȚIONAL LIBERAL… După abdicarea forțată a lui Cuza în 1866, Kogălniceanu s-a retras temporar din prim-plan, însă a revenit curând ca figură politică de prim rang în noul regim al regelui Carol I. În 1876 a participat la fondarea Partidului Național Liberal, devenind unul dintre liderii importanți ai liberalilor moderați. Anul următor, 1877, l-a găsit pe Kogălniceanu în postura de ministru de Externe al României, într-unul dintre cele mai critice momente din istorie, izbucnirea războiului ruso-turc pentru independență. Ca șef al diplomației, el a jucat un rol esențial în decizia României de a intra în război de partea Rusiei, pregătind astfel proclamarea Independenței. La 9 mai 1877, Mihail Kogălniceanu a rostit în Parlament celebrul discurs prin care a declarat ruperea legăturilor de suzeranitate cu Imperiul Otoman, afirmând răspicat: „Suntem independenți, suntem națiune de sine stătătoare”. După victoriile de la Plevna și Grivița, Kogălniceanu a depus eforturi diplomatice considerabile pentru recunoașterea Independenței României de către marile puteri europene. În anii ce au urmat, a continuat să servească statul român: a fost trimis ministru plenipotențiar (ambasador) la Paris în 1880, consolidând relațiile internaționale ale tânărului regat, și a deținut în repetate rânduri portofoliul de ministru de interne în guverne liberale. La finalul carierei sale, prestigiul i-a fost încununat prin alegerea ca președinte al Academiei Române (1887-1890), semn al recunoașterii contribuției sale excepționale la dezvoltarea țării. Mihail Kogălniceanu s-a stins din viață la 1 iulie 1891, la vârsta de 73 de ani, la Paris, lăsând în urmă o Românie profund schimbată în bine de viziunea și acțiunile sale.
Om de cultură și promotor al identității naționale
Dincolo de activitatea politică, Kogălniceanu a fost și un om de cultură de prim rang, care a înțeles importanța dezvoltării conștiinței naționale prin limbă, teatru și istorie. Încă din tinerețe, el s-a dedicat scrisului și promovării literaturii române. În 1840, la doar 23 de ani, a fondat la Iași revista “Dacia literară”, prin care a inaugurat direcția națională și populară în literatura română, îndemnând scriitorii să se inspire din istoria și folclorul autohton. Kogălniceanu însuși a contribuit la recuperarea istoriei naționale prin publicarea cronicilor vechi ale Moldovei și Munteniei. A editat și tipărit, cu aparat critic, opere precum Letopisețul Țării Moldovei de Grigore Ureche și Cronica lui Ion Neculce, făcând accesibile generației pașoptiste paginile de glorie și învățăminte ale trecutului. De asemenea, a scris studii istorice și a ținut prelegeri menite să trezească mândria de a fi român. În 1843, la Academia Mihăileană din Iași, a rostit un faimos discurs inaugural considerat primul curs public de istorie națională, în care a elogiat originile și destinul românilor, discurs ce i-a adus temporar probleme cu autoritățile conservatoare ale vremii.
Kogălniceanu, împreună cu Alecsandri și Negruzzi au pus bazele teatrului de la Iași
Pe tărâm teatral, Mihail Kogălniceanu a fost unul dintre pionierii teatrului românesc modern. Împreună cu prietenii și confrații săi Vasile Alecsandri și Costache Negruzzi, el a condus în anii 1840 Teatrul Național din Iași, contribuind la profesionalizarea spectacolelor și promovarea repertoriului în limba română. Ca director al teatrului, Kogălniceanu a încurajat punerea în scenă a pieselor autohtone și a avut grijă ca arta dramaturgică să devină un mijloc de educare patriotică a publicului. Pentru meritele sale intelectuale, Kogălniceanu a fost ales membru titular al Societății Academice Române încă de la înființarea acesteia în 1866, alăturându-se astfel elitei culturale a țării.
Moștenirea lăsată în județul Vaslui
Legăturile lui Kogălniceanu cu județul Vaslui au lăsat urme vizibile și peste generații. În primul rând, satul în care se afla odinioară moșia familiei sale poartă astăzi chiar numele Mihail Kogălniceanu, amintind localnicilor că pe acel meleag și-a petrecut anii copilăriei unul dintre făuritorii României moderne. În municipiul Vaslui, o stradă importantă îi este dedicată, iar primul liceu înființat în oraș, deschis în 1890, a primit numele “Mihail Kogălniceanu”, în onoarea marelui om de stat.
