spot_img
spot_img
24 C
Vaslui
05-iul.-2025

Cod Galben de ninsori, vânt puternic şi ger în 30 de judeţe şi în Bucureşti, din această noapte

- Advertisement -

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, a atenţionare meteo Cod Galben privind producerea de ninsori abundente, intensificări ale vântului şi ger, valabilă pentru 30 de judeţe, inclusiv municipiul Bucureşti, începând din noaptea de marţi spre miercuri.

Potrivit sursei citate, în intervalul 25 ianuarie, ora 02:00 – 26 ianuarie, ora 18:00, vremea se va înrăutăţi în sudul şi estul ţării şi în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali.

În aceste regiuni va ninge abundent, stratul de zăpadă depus va fi consistent, iar vântul va avea intensificări susţinute, cu viteze ce vor depăşi la rafală 60-70 km/h, în special în judeţele din sud-estul ţării, unde va fi viscol.

Totodată, în Dobrogea şi în sudul şi estul Munteniei, în prima parte a intervalului, precipitaţiile vor fi mixte şi se va produce polei.

După intervalul menţionat, vremea va deveni geroasă îndeosebi noaptea şi dimineaţa, mai ales în estul, sudul şi centrul ţării.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor prognozate, ANM va actualiza prognoza prin atenţionări sau avertizări meteorologice ulterioare.

Conform codurilor de avertizare, Codul Galben reprezintă fenomene meteorologice (averse, descărcări electrice, intensificări de vânt, temperaturi ridicate) obişnuite pentru zona respectivă, dar care, temporar, pot deveni periculoase pentru anumite activităţi. De asemenea, există risc de creşteri ale debitelor şi nivelurilor de ape.

AGERPRES.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.